spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEvenimentNu a respectat regimul armelor!

    Nu a respectat regimul armelor!

    Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 31 ani, din comuna Scoarţa, nu a depus la un armurier autorizat arma şi muniţia letale de vânătoare, înscrisă în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

    Efectuând verificări pe linia respectării prevederilor legii, privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat că un bărbat de 31 ani, din comuna Scoarţa, persoană ce fusese autorizată pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, nu a respectatat obligaţiile ce îi reveneau. Persoana în cauză ar fi trebuit să se prezinte la structura de poliţie competentă, cu arma şi documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a legii pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, care se realizează la o perioadă de 5 ani. Deoarece, nu s-a conformat acestei obligaţii, iar după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, nu a depus, în termen de 10 zile, arma şi muniţia la un armurier autorizat, poliţiştii s-au autosesizat cu privire la faptul că gorjeanul nu a respectat regimul armelor şi muniţiilor. Arma de vânătoare, deţinută fără drept, a fost ridicată de poliţişti până la finalizarea cercetărilor. În prezent, poliţiştii îl cercetează pe bărbat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”, „deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept ” şi ,,nerespectarea unor obligaţii prevăzute de lege, deoarece nu au depus armele la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: