spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEvenimentReținut și eliberat pentru că a înșelat CEO

    Reținut și eliberat pentru că a înșelat CEO

    Încă o reţinere la Cariera Roşiuţa. De această dată, în arest a ajuns inginerul concediat după ce ar fi fost pontat fictiv, cu toate că nu s-ar mai fi prezentat timp de un an la serviciu. Constantin Berescu neagă acuzaţia de înşelăciune, după ce anchetatorii au stabilit că ar fi încasat ilegal salarii de peste 100.000 de lei.

    Constantin Berescu, fostul conducător de formaţie de lucru la Secţia Electrică a Unităţii Miniere de Carieră Roşiuţa, a fost reţinut, marți seara, sub acuzaţia de înşelăciune. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, au reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj un bărbat în vârstă de 44 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, întrucât în perioada 2012-2014, fiind angajat al Complexului Energetic Oltenia – U.M.C. Roşiuţa a fost pontat fictiv la serviciu, încasând necuvenit drepturile salariale aferente funcţiei”, a declarat Cătălin Bușe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urmă cu o săptămână, reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă în cazul bărbatului de 44 de ani, pentru absenţe repetate de la serviciu. După ce a petrecut o noapte după gratii, Constantin Berescu a fost eliberat și cercetat sub control judiciar.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: