spot_img
Altele
    AcasăEvenimentReţinut pentru furt

    Reţinut pentru furt

    Ar putea ajunge după gratii pentru un telefon mobil! Este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din Slatina, care a fost reţinut de poliţiştii gorjeni după ce i-a furat telefonul unei femei aflată la cumpărături în Piaţa Centrală din Târgu-Jiu.

    La data de 17.11.2014, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, Biroul de Investigaţii Criminale, au reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, un bărbat în vârstă de 46 ani, din municipiul Slatina, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Din cercetări, a reieşit faptul că bărbatul de 46 ani a sustras un telefon mobil ce aparţine unei femei, din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi care se afla la cumpărături în Piaţa Centrală a municipiului Târgu-Jiu. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente, cu propuneri legale.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: