spot_img
31.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 6, 2024
Altele
    AcasăEvenimentSalvată de vecini

    Salvată de vecini

    O bunică agresată de nepot a scăpat de furia acestuia, după ce un vecin a alertat poliția. Victima a primit ordin de protecție.

    „În seara zilei de 3 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, din Albeni, cu privire la faptul că la locuinţa vecină are loc un conflict, iar o femeie ţipă în curte.
    Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 78 de ani, se afla la locuința de domiciliu din satul Albeni, pe fondul unei discuţii contradictorii, a fost agresată fizic de nepotul său, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, județul Hunedoara, provocandu-i acesteia suferinţe fizice.
    A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva tânărului de 21 de ani”, a transmis IPJ Gorj.
    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!