spot_img
20.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTrei răniţi într-un accident produs la Plopşoru

    Trei răniţi într-un accident produs la Plopşoru

    Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs pe D.E. 79-Izvoarele. Un tânăr de 20 de ani, din Plopşoru, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, acroşând un autoturism ce era parcat.

    După tragedia de duminică un alt accident rutier a făcut victime. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că M.G.C., în vârstă de 20 ani, din localitatea Plopşoru, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79- Izvoarele, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens și a acroşat un autoturism ce se afla staţionat în parcarea unui camping din localitate. În autoturismul parcat se afla conducătorul auto Ş.I., în vârstă de 30 ani şi pasagerul R.V., în vârstă de 47 ani, ambii din comuna Plopşoru”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Gorj. În urma impactului, ambii conducători auto cât şi pasagerul din autoturismul parcat, au suferit leziuni fiind transportaţi la Spitalul Orășenesc Turceni, în vederea acordării de îngrijiri medicale .Celor doi conducători auto li s-au recoltat recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: