spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVezi câte permise au ridicat polițiștii în doar două zile!

    Vezi câte permise au ridicat polițiștii în doar două zile!

    Zeci de polițiști gorjeni s-au aflat și în acest weekend pe drumurile din județ. Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile privind conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Acțiunea s-a lăsat cu sute de permise suspendate și amenzi pe bandă rulantă, după cum anunță reprezentanții IPJ Gorj. „Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă poliţiştii au constatat 25 infracţiuni, din care 19 în flagrant, iar ca urmare a abaterilor constatate, au aplicat peste 390 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 100.000 de lei. Dintre acestea, 50 de sancţiuni au fost aplicate pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 22 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 313 de sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile ordonanței privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 18 permise de conducere şi au retras nouă certificate de înmatriculare”, a spus Romina Dochian. Acțiunile pe drumurile publice vor continua și în aceste zile, dau asigurări polițiștii gorjeni.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: