spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentVindea bilete la suprapreţ, înainte de meci

    Vindea bilete la suprapreţ, înainte de meci

    Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Târgu Jiu a primit o amendă usturătoare de la jandarmi.Asta pentru că a fost surprins în timp ce vindea bilete la suprapreţ pentru meciul de duminică seara. ,,Înaintea desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi F.C. CFR Cluj, jandarmii din cadrul Detaşamentului Mobil, l-au depistat şi sancţionat contravenţional pe numitul M.C.D., de 35 ani, domiciliat în municipiul Tg-Jiu, cu amendă în valoare de 1000 lei, conform prevederilor legale din Legea nr. 4/2008, deoarece aflându-se la poarta principală de acces în Stadionul municipal, oferea spre vânzare la suprapreţ bilete pentru partida de fotbal. Biletele au fost ridicate, urmând a fi predate organizatorului competiţiei sportive” a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Jandarmii reamintesc tuturor că potrivit legii, cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente de acces la competiţii sportive, precum şi vânzarea acestora la suprapreţ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 3000 lei. Biletele sau celelalte documente de acces care fac obiectul contravenţiei se confiscă şi se returnează organizatorului după desfăşurarea competiţiei sportive pentru care acestea au fost emise.”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: