
Inspectoratul de Poliție Gorj face apel la conducătorii auto să circule cu respectarea legii. Solicitarea vine în contextul în care, în primele 8 luni ale anului în curs, 24 de persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor rutiere.
Potrivit unei statistici efectuate de IPJ Gorj, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, la nivelul județului, au fost înregistrate 36 accidente grave, soldate cu decesul a 24 persoane și rănirea gravă a altor 22.
Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 13 mai puține accidente grave (-26%), același nr de persoane decedate și cu 13 mai puține persoane rănite grav (-37%).
„Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (25%), fiind înregistrate 9 accidente, soldate cu decesul a 6 persoane şi rănirea gravă a altor 3, indisciplina bicicliștilor (16,6%), fiind înregistrate 6 accidente, soldate cu decesul a 6 persoane şi nerespectarea regimului legal de viteza (16,6%), fiind înregistrate 6 accidente grave soldate cu decesul a 3 persoane și rănirea gravă a altor 4.
De asemenea, printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt și depășirile neregulamentare (5,55%), rezultând 2 accidente grave soldate cu decesul a 2 persoane şi rănirea gravă a altor 3 și neacordarea priorității de trecere vehiculelor care aveau acest drept (11,11%), fiind înregistrate 4 accidente grave soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor 3.
Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 75% din totalul accidentelor rutiere grave”, se arată în comunicatul emis de IPJ Gorj.
Oare Politia nu are nici o remuscare? Atata timp cat vitezomanii si betivii fac legea soselelor orice comentariu este de prisos.