În această săptămână, polițiști din cadrul Serviciului și Biroului Rutier Gorj au acționat pe principalele artere din municipiul Târgu Jiu, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră al participanților la trafic.
Acțiunile au vizat, în principal, combaterea opririlor și staționărilor neregulamentare, fiind aplicate 56 de amenzi.
„Cu această ocazie, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.060 de lei, 52 dintre acestea fiind aplicate pentru oprire neregulamentară.
Totodată au fost întocmite 12 comunicări către proprietarii unor autovehicule, ce au fost înregistrate cu aparatura din dotare, ca fiind oprite neregulamentar, urmând ca după comunicarea datelor de identitate ale conducătorilor auto, să fie aplicate sancțiuni contravenționale.
Astfel de acțiuni constituie o prioritate pentru polițiștii rutieri și vor fi desfășurate zilnic la nivelul municipiului Târgu Jiu.
Reamintim conducătorilor auto că pentru oprirea neregulamentară a unui autovehicul riscă atât o sancțiune contravențională în cuantum de 405-616 lei, cât și aplicarea a 2 puncte de penalizare“, au transmis polițiștii.