Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump a avut prima reacție după arestarea și apariția sa în fața judecătorului, la New York, anunță digi24.ro. Acesta a fost eliberat după două ore de la arestare.
„Audierea a fost șocantă pentru mulți prin faptul că ei n-au avut surprize, prin urmare nu există un caz”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social. „Practic fiecare specialist în legislație a spus că nu există un caz aici. Nimic nu a fost făcut ilegal”, a scris Trump, potrivit CNN.
Trump, s-a predat marți, în mod oficial, autorităților din New York unde a fost arestat odată ce a ajuns la tribunal. Acesta a trecut prin procedura amprentării și a ajuns în fața judecătorului, unde i s-au comunicat cele 34 de capete de acuzare. Trump, care a pledat nevinovat, a părăsit tribunalul după două ore, fără nicio condiţie sau măsură de control judiciar.