spot_img
18.8 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBucătari în zăbrele: Pregătesc hrana pentru colegii de celulă

    Bucătari în zăbrele: Pregătesc hrana pentru colegii de celulă

    S-au specializat în arta culinară, după ce au ajuns la închisoare. Este vorba despre doi deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu, condamnaţi pentru furt calificat, care au făcut o adevărată pasiune pentru gătit. Colegii lor apreciază mâncărurile gătite şi spun că nu se compară cu hrana din alte penitenciare.

    Doi dintre deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu au ales să petreacă timpul în care se află în închisoare într-un mod constructiv. S-au apucat de gătit şi acum au ajuns să pregătească hrana pentru colegii din detenţie. Florian Păuna are 25 de ani, şi este din Târgu-Jiu. A ajuns după gratii după ce a furat un motoscuter. Acum, după ce a ajuns la închisoare se ocupă de curăţatul şi tocatul legumelor, pentru ca celuilalt coleg să-i fie mai uşor la prepararea hranei. Până să ajungă la închisoare nu ştia să cureţe o legumă, însă, în spatele gratiilor a căpătat suficientă experienţă, şi spune el, ar avea curajul să se înscrie la un concurs de curăţat legume. „Am învăţat să tai legumele mai bine ca un bucătar. Până aici nu am ajutat niciodată la bucătărie, dar acum am căpătat îndemânare. A ajuns să-mi placă ceea ce fac şi, probabil, când voi ieşi poate urmez şi un curs de calificare pentru meseria de bucătar”, a descris în câteva cuvinte îndeletnicirea pe care a prins-o la închisoare.

    A învăţat să gătească orice fel de mâncare

    Colegul său, Aurel Ciuică, are 23 de ani şi este din Rovinari. A ajuns în spatele gratiilor, după ce a spart magazine. Acum, este unul dintre bucătarii deţinuţilor de la Penitenciarul Târgu-Jiu. Înainte de a ajunge la închisoare nu ştia să gătească. Acum a învăţat să prepare orice fel de mâncare, stabilit în detenţie. „Nu ştiam să gătesc nimic atunci când am ajuns aici. Pe parcursul timpului, însă, am învăţat să gătesc orice. Gătesc atât pentru persoanele care mănâncă regim, sau pentru cei care au o altă religie, dar şi pentru cei care se hrănesc normal. Am dobândit experienţa necesară şi cred că aş putea să concurez cu orice bucătari de talie mai mică, nu cu cei care sunt renumiţi”, a declarat Aurel Ciuică, deţinut. Imediat ce a terminat de gătit, bucătarul are grijă să orneze fiecare farfurie care ajunge la deţinuţi. Cei doi nu lucrează singuri la bucătăria unităţii de detenţie. Deţinuţii sunt atent supravegheaţi de angajaţii cu experienţă în arta culinară. „Îi supraveghem atent. Ei nu sunt singuri aici. Le dăm indicaţii şi avem grijă ca deţinuţii să primească hrana conform normelor. Au reuşit pe parcurs să prindă gustul meseriei”, a spus unul dintre supraveghetorii deţinuţilor din sectorul alimentaţiei. După câteva ore petrecute în bucătărie, rezultatul final ajunge la consumatori. Persoanele aflate în detenţie spun că mâncarea pe care o primesc este bine gătită. „Pot spune că este foarte bine gătită hrana de colegii mei. Am fost şi în alte penitenciar, dar aici se mănâncă bine şi gustos”, a spus unul dintre deţinuţii care mănâncă zilnic din hrana preparată de cei doi deţinuţi. În bucătăria penitenciarului sunt gătite zilnic mai multe feluri de mâncăruri, atât pentru cei care ţin regim, cât şi pentru cei care au o altă religie. „Legumele şi carnea, în proporţie mare este asigurată de ferma noastră. Sunt pregătite meniuri pentru cei care se hrănesc normal, pentru cei care ţin regim, dar şi pentru cei care au o altă religie”, a declarat Raluca Niţoiu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu. În general, legumele şi carnea folosite pentru asigurarea hranei la deţinuţi este obţinută la ferma unităţii de detenţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: