spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCalificare istorică!

    Calificare istorică!

    Echipa de handbal Energia Pandurii a reuşit să treacă de italienii de la Pallamano Intini Noci cu 37-28, şi astfel să se califice în premieră un tur în cupele europene. Anul acesta, gorjenii au dat lovitura, şi graţie Zeiţei Fortuna care le-a hărăzit în turul 3 al Cupei Cupelor un adversar accesibil, trupa lui Liviu Andrieş a scris istorie. Deşi în prima manşă italienii reuşiseră să câştige acasă cu 26-25, în retur oltenii au fost zmei şi s-au impus la nouă goluri avans. Diferenţa putea fi mult mai mare, însă pe final românii au lăsat-o mai moale şi de la 14 goluri avans, scor 35-21 în minutul 55, s-a ajuns la nouă goluri, 37-28. meciul a fost unul fără istorie, Energia fiind pur şi simplu mai bună decât adversara din Noci, aşa că victoria nu poate fi pusă la îndoială. Astfel, Energia a reuşit în premieră să treacă un tur în cupele europene, ceea ce până acum în cele două experienţe anterioare oltenii nu reuşiseră.

    La finalul meciului de la Târgu-Jiu, oltenii erau bucuroşi de calificarea istorică. „Cel mai frumos cadou de ziua mea. De fapt, ne aşteptam să ne calificăm. Meciul a fost la discreţia noastră, am simţit de acolo că putem să ne calificăm pentru că victoria lor a fost mincinoasă, practic ne-am bătut singuri. Le mulţumesc băieţilor şi să o ţinem tot aşa să ne facă bucurii pentru că publicul de asta vine la sală. Nu a fost un adversar puternic, dar meciul putea fi greu dacă ei nu s-ar fi dăruit. Este o calificare istorică. Sper să avem puţină şansă şi la tragerea la sorţi şi să nimerim cu o echipă apropiată valoric. Nu aş vrea să dezamăgim. E un început în cupele europene şi să nu fie şi ultima calificare”, spune preşedintele Energiei, Gore Popescu.

    Antrenorul gorjenilor, Liviu Andrieş era şi el fericit. „Publicul a fost extraordinar şi le mulţumim. E o victorie pe care o aşteptam. Ne-am calificat, dar în turul următor va fi foarte greu. E un pas istoric pentru echipa noastră, un lucru extraordinar. Felicit băieţii, e victoria lor. Am spălat puţin ruşinea de la Noci. Se putea o victorie mai clară, dar până la urmă contează calificarea. Meciul acesta a fost uşor, ei nu au contat. A mers foarte bine apărarea şi am câştigat”, a mai spus şi Andrieş.
    Antrenorul oaspeţilor, italianul Francesco Trapani era dezamăgit. „Îmi pare rău de acest rezultat. A fost unul total nefavorabil pentru noi, nu pot decât să urez Energiei succes în continuare pentru că a meritat să învingă şi să treacă peste această dublă. Ne aşteptam să fie dificil. Ştiam că Energia joacă în viteză, însă diferenţa s-a făcut pe greşelile noastre speculate de echipa din Târgu-Jiu. Felicit Energia şi îi urez succes în continuare. Rezultatul este just”, a spus Francesco Trapani.

    Victorie şi la baschet

    Şi echipa de baschet a Energiei a reuşit să câştige în acest week-end. Gorjenii au învins la Otopeni, scor 95-86, rezultat care duce trupa lui Slobodan Nikolic în locurile de play-off. Următorul meci al Energiei va avea loc miercuri la Târgu-Jiu contra modestei echipe a celor de la Giurgiu, astfel că Energia mai poate urca în clasament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: