Numărul județelor care scapă de Codul Roșu de caniculă crește, însă județul Gorj va fi și astăzi afectat de temperaturi ridicate, rămânând sub Cod Roșu.
În Târgu Jiu, maximele vor ajunge în jurul valorii de 37 de grade Celsius. Doar în zona montană, aerul va fi mai respirabil, cu temperaturi care nu vor depăși 23 de grade la Rânca. Nopțile vor fi tropicale în tot județul, cu temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade.
Unde e cod roșu și ce presupune
Interval de valabilitate: 17 iulie
Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
Zone afectate: Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei
În zonele menționate, valul de căldură va continua să fie intens. Temperaturile maxime vor varia între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22-24 de grade, caracterizând nopți tropicale. Doar în zonele montane înalte ziua sunt temperaturi sub 30 de grade.
Notă: În a doua parte a săptămânii, valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar canicula și disconfortul termic vor persista, în special în jumătatea sudică a țării.