spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăCultura„Din lumea dinozaurilor”, tema săptămânii la muzeu

    „Din lumea dinozaurilor”, tema săptămânii la muzeu

    „Din lumea dinozaurilor” a fost tema care i-a atras, vineri, pe participanții dornici de a afla lucruri interesante, de a vizita expozițiile Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și de a participa la atelierele de artă și îndemânare.

    Programul a început cu vizionarea unui scurt film despre cei mai reprezentativi dinozari și despre viața acestor giganți ce au trăit cu zeci sau sute de milioane de ani în urmă, unii dintre ei chiar și în țara noastră.

    Vedeta expoziției vizitate a fost fosila unui ou de dinozaur sauropod, cu o vechime de 70 de milioane de ani, din Bazinul Hațegului, paradis geologic ce se află la 100 de km de Târgu Jiu, în județul Hunedoara, unde au fost desoperite mai multe specii de dinozauri.

    Pasionați de animalele preistorice, participanții și-au împărtășit între ei cunoștințe din acest domeniu, au spus că au aflat lucrui foarte interesante la muzeu și că n-au știut că aici există expus un ou de dinozaur.

    La atelierul de artă și îndemânare, cei prezenți au realizat magneți din plastilină inteligentă, pe care au reconstituit, fiecare, dinozaurul preferat. După ce magneții se vor întări, aceștia îi vor pune, la loc de cinste, pe ușa frigiderului de acasă, alături de suvenire aduse din toate colțurile lumii.

    Aceste activități educativ-recreative fac parte din Programul de Educație Muzeală, organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Tema săptămânii următoare este „Micii bijutieri”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: