Performanță remarcabilă pentru doi elevi ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Deivid-Bogdan Negoiță și Mario-Cătălin Iovița, ambii din clasa a XII-a, au obținut Premiul al II-lea la etapa mondială a competiției Fibonacci International Robot Olympiad, desfășurată la Roma, în perioada 21–25 noiembrie 2025.
Rezultatul excepțional le-a asigurat celor doi și calificarea la Campionatul de Robotică EuroAsia, programat să aibă loc în Antalya. La competiția din Italia au participat aproximativ 2.000 de concurenți din peste 30 de țări, ceea ce face ca performanța tinerilor gorjeni să fie cu atât mai valoroasă.
Liderul echipei, Deivid-Bogdan Negoiță, nu este la primul succes major. În ultimii ani s-a remarcat constant la concursuri naționale și internaționale, obținând rezultate precum:
-
Locul II la International Robotics Championship Oradea
-
Locul II la Fibonacci International Robot Olympiad (ediții anterioare)
-
Marele Trofeu la Campionatul Național de Robotică „Cupa Chindiei”
-
Medalie de bronz la Olimpiada Națională InfoEducație
-
Locul I la RoboTec (UPT)
-
Locul II la Electronica între hardware și software (UPT)
-
Locul II la etapa națională a International Conference of Young Scientists (ICYS)
-
Mențiune și Locul IV la Nextlab
Echipa a fost coordonată de profesorii Vasile Gridan și Elena Maria, iar participarea la competiția internațională a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și de directoarea instituției, prof. Cristina Goanță.
Cei doi elevi se pregătesc deja pentru noua provocare: competiția EuroAsia, unde vor reprezenta România și județul Gorj în fața unora dintre cele mai puternice echipe de robotică din lume.

