Comunitatea din satul Curtișoara, loc. Bumbești Jiu, este zguduită de o tragedie care a lovit în mod nemilos familia Pânișoară. Costi Pânișoară, fratele lui Savu Pânișoară – fost coleg al redacției Impact în Gorj – a murit fulgerător, vineri, la doar 41 de ani, în timpul programului de lucru la o firmă de piese auto din Târgu Jiu.
Totul s-a întâmplat în doar câteva clipe, clipe care aveau să schimbe pentru totdeauna destinul unei familii. Costi se afla la volanul unui autoturism și se oprise la semafor, foarte aproape de locul de muncă. Când semaforul s-a făcut verde, mașina lui a rămas nemișcată. Șoferii din spate au intuit că ceva nu este în regulă și au descoperit, cu groază, că bărbatul era inconștient.
Un infarct fulgerător i-a curmat viața pe loc. Deși cei aflați în trafic au sunat imediat la 112, iar echipajele medicale au ajuns rapid, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață. Tot ce le-a rămas a fost să constate decesul.
Vestea tragică s-a răspândit cu o viteză sfâșietoare, lovind în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Rețelele de socializare au devenit un loc al durerii și neputinței, unde sute de mesaje de condoleanțe și regrete amintesc de un om luminos, mereu săritor, muncitor până peste poate, un prieten adevărat, un soț dedicat și un tată care își adora cei doi copii mici.
Costi lasă în urmă o familie sfâșiată: o soție îndurerată, doi copii mici, părinți care nu își pot imagina viața fără el, un frate devastat și nepoți care îl vor purta mereu în sufletele lor.
Foștii colegi de la Impact în Gorj sunt alături de Savu Pânișoară în această perioadă cumplită și transmit întreaga lor compasiune și solidaritate familiei greu încercate.
Trupul neînsuflețit al lui Costi Pânișoară va ajunge acasă, în Satul Curtișoara, duminică, 16 noiembrie 2025.
Înmormântarea va avea loc marți, 18 noiembrie 2025, în jurul orei 12.00.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.

