spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesInspectoratul Şcolar învrăjbeşte dascălii din două şcoli

    Inspectoratul Şcolar învrăjbeşte dascălii din două şcoli

    Inspectorul şcolar general adjunct, Gheorghe Mitescu, nu conteneşte să uimească prin propunerile sale aberante, dar şi prin afirmaţiile reale doar pe jumătate. Astfel, adjunctul de la învăţământ confirmă prin acţiunile sale şi ale instituţiei unde lucrează că a intenţionat să transfere elevii de la Şcoala Nr.7 Vădeni, la Grupul Şcolar Auto din Târgu-Jiu, prin „arondare” după ce această acţiune fusese făcută deja în toamnă cu Şcoala Nr.2.

    Practic, Inspectoratul Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj, solicita avizul pentru comasarea unei scoli care, juridic, nu mai exista din toamnă. Mai mult decât atât, intervievat în direct la Acces Tv, despre posibilitatea pierderii unor catedre prin această ultimă acţiune, Mitescu a negat că ar fi existat această problemă şi chiar l-a contrazis pe şeful său, Iustin Paralescu, inspector general la ISJ Gorj: „aţi scos din context ce a zis domnul Paralescu”. Iată însă dovada scrisă că arondarea la Liceul Auto „generează dificultăţi de încadrare a personalului didactic titular, inclusiv pierderea unor norme didactice”.

    Aberaţii ştampilate

    Gheorghe Mitescu a declarat că profesorii de la Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu nu au avut nici un motiv să protesteze: „cred că a fost vorba despre un conflict artificial. Este o falsă problemă. Nu se pune problema unor schimbări”. Aşa a apreciat inspectorul Mitescu protestul dascălilor care s-au temut că vor intra în restrângere de activitate, ca urmare a transferării elevilor de la fosta Şcoală Nr.7 la Grupul Şcolar Auto. În realitate, Inspectoratul Şcolar Gorj a transmis o adresă Consiliului Local Târgu-Jiu prin care solicita : „să analizaţi oportunitatea arondării Şcolii Generale Nr.7 Târgu-Jiu ca structură a Grupului Şcolar de Transporturi Auto „Traian Vuia”. Mitescu şi Paralescu au susţinut în tot acest timp că „vom analiza propunerea părinţilor şi după o analiză atentă o să stabilim măsurile cele mai bune în interesul elevilor”. Acesta a fost punctul de vedere al celor doi şefi de la ISJ Gorj în data de 28 februarie. Cu trei zile înainte, ei acţionaseră deja şi au transmis adresa către Primăria Târgu-Jiu, prin care solicitau avizul pentru o evaluare comasare cu Grupul Şcolar Auto.

    Fuga de răspundere

    Măsura aberantă a dublei comasări trebuia asumată de cineva iar reprezentanţii ISJ Gorj s-au folosit de o prevedere din lege prin care „Reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, „avizul este consultativ şi nu implică o decizie a Primăriei Târgu-Jiu decât în plan administrativ. Primăria Târgu-Jiu nu se implică în probleme interne de învăţământ, redistribuiri de cadre sau elevi pentru că nu este atributul autorităţii locale. Noi finanţăm sistemul prin redistribuirea fondurilor primite de la minister. Mai mult decât atât, există o Hotărâre de Consiliu Local care menţine decizia HCL nr.81 din 26,04,2010, considerând neoportună arondarea Şcolii Nr.7 la Grupul Şcolar Auto”.

    Planuri dejucate

    Respectând legea, Consiliul Local Târgu-Jiu a dejucat planurile unora privind transformarea Grupului Şcolar Auto în Colegiu Naţional. „Intenţia a fost clară de a transfera elevii pentru că la Liceul Auto abia se întruneşte numărul de elevi şi avea nevoie pentru transformarea în Colegiu Naţional. Nu de puţine ori am fost acolo în control când eram inspector şcolar general adjunct şi nu am găsit nici măcar profesori la ore fără să mai discut despre elevi. Există o problemă la această unitate de învăţământ”, a declarat Mădălina Ciolocoiu, fost inspector şcolar adjunct. Mitescu susţine că a procedat corect, chiar dacă sunt date că a minţit prin omisiune profesorii de la Şcoala nr.2. Scandalul a continuat şi ieri la şcoala cu pricina unde s-au strâns şi profesori de la fosta Şcoală Nr.7. Cei doi „generali” au fost „mitraliaţi” de dascălii care le-au spus că i-au învrăjbit şi le-au cerut atât lor cât şi autorităţilor locale să revină asupra deciziei de comasare începând cu anul şcolar viitor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: