spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
miercuri, septembrie 18, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesIordache riscă să piardă postul de senator. Își caută alt loc, eligibil

    Iordache riscă să piardă postul de senator. Își caută alt loc, eligibil

    Liberalii pierd teren electoral, din cauza gafelor făcute în ultimii ani, iar situația îi face chiar și pe lideri să se teamă. Șeful PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, este conștient că organizația pe care o conduce nu va mai scoate numărul de parlamentari pe care îi are în actualul mandat, motiv pentru care vrea să schimbe macazul.

    Pentru alegerile din luna noiembrie, care vor stabili viitorii parlamentari, Iordache țintește lista pentru Camera Deputaților și să renunțe la Senat. Asta deoarece calculele pe cifrele actuale arată că, în Gorj, PNL ar putea să nu mai scoată un mandat de senator. Strategia este confirmată de liberali, care fac tot felul de calcule, în această perioadă.

    ”Poate chiar pentru prima poziție de deputați, dacă sondajele pe care le vom face în perioada următoare în cadrul partidului nu scot în evidență că e o variantă sigură (candidatura la Senat – n.r.). Și știți și dumneavoastră ce vreau să zic, la funcția de deputat sunt mai multe șanse ca pentru funcția de senator. Orice calcul matematic soate în evidență că un post de deputat e sigur și pentru PNL. Pentru Senat, având în vedere că sunt doar două mandate pentru județul Gorj, lupta e mai acerbă”, a declarat Liviu Cotojman, vicepreședinte PNL Gorj.

    ”Există riscul să bagi un singur deputat”

    În momentul de față, pentru liberali este considerat eligibil un singur loc și anume primul de pe lista pentru Camera Deputaților. Locul I la Senat ar putea intra la redistribuire, ca și al doilea pentru deputați și să fie pierdute de liberalii gorjeni, în favoarea unui alt județ. PNL Gorj a mai trecut prin situația de a avea un singur parlamentar în județ. ”Sunt niște calcule care se fac. Este greu, dacă nu ai un candidat în turul doi la președinție; s-ar putea ca partidul să ia un scor mai mic și atunci există riscul să nu bagi decât un singur deputat, cum a fost situația în 2016, la Gorj. Lupta se va polariza pe cei care au candidați în turul doi”, a spus deputat PNL, Gheorghe Pecingină.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!