spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesMitescu, plătit mai mult decât permite legea

    Mitescu, plătit mai mult decât permite legea

    În judeţul Gorj, zi de zi apar indivizi care încalcă legea. Numai că de data aceasta, aceşti „indivizi”, sunt inspectorii şcolari, cei care ar trebui să fie promotorii educaţiei şi sistemului de învăţământ, un sistem care implică elevii şi copiii gorjeni. Mai marele inspector Mitescu, încalcă legea flagrant. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj, poate desfăşura în afara normei de inspector, între patru şi şase ore suplimentare. Însă inspectorul e mai presus de lege şi astfel, pe statul funcţii de execuţie existent la Şcoala Generală Nr.2 „Ecaterina Teodoriu” Târgu-Jiu, în luna octombrie, a anului trecut, apare cu 0,89 norme, adică aproape o normă, care pe înţelesul tuturor, reprezintă echivalentul a 16 ore suplimentare.

    Atunci când credeam că securea războiului a fost îngropată, odată cu şedinţa de zilele trecute, prin care se aproba comasarea Şcolii Nr.7 din Vădeni, cu Grupul Şcolar „Traian Vuia”, părinţii elevilor ies la înaintare cu altă armă. De data aceasta câteva liste, în care se arată că inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Gheorghe Mitescu, încalcă Legea Educaţiei, prestând activităţi care se pare că sunt ilegale. O spun chiar listele, pe care figurează, cu aproape o normă de activitate didactică, desfăşurată în afara programului de la Inspectorat, ceea ce înseamnă în cifre, echivalentul a 16 ore. Potrivit legii, inspectorul şcolar, nu are voie să presteze mai mult de cinci, şase ore pe săptămână, dar se pare că legea nu e făcută pentru acesta. Mai mult decât atât, acest lucru este aprobat şi de inspectorul general al IŞJ Gorj, Iustin Paralescu, care a declarat „Inspectorii şcolari generali au voie să aibă ore suplimentare. Mai putem avea maxim şase ore în plus, atât ne prevede legea. Eu am ore la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, ca profesor de matematică. Fizic vorbind, timpul îmi permite să am ore suplimentare şi în afara programului. De două ori pe săptămână merg la şcoală de la 7 la 9 şi de două ori pe săptămână de la 4-6”. Ca să elucidăm „misterul”, l-am întrebat pe inspectorul general, ce înseamnă o normă întreagă. Cinstit, acesta a răspuns „Ca profesor, o normă întreagă înseamnă cam 11 ore”. Făcând un calcul simplu, „mai marele” Mitescu, a ocolit legea.

    Mitescu: „nu cred că trebuie să dau seamă nimănui”

    Şi dacă aceste lucru nu era suficient, inspectorul şcolar a luat bani frumoşi pe „activitatea” prestată. În luna octombrie, pe acelaşi stat de funcţii de execuţie, apare cu un salariu de 2641.38 de lei, bani „câştigaţi” pe „drept”, cum spune chiar Mitescu. Contactat telefonic şi întrebat despre activitatea didactică prestată, la diferite unităţi de învăţământ, inspectorul a intrat în „silenzio stampa”. Mitescu a stat puţin să se gândească, apoi, într-un final, a dat un răspuns, care pe oricine, fie specialist în învăţământ, sau nu, ar surprinde „Sub 7-8 ore pe săptămână, în afara programului de la Inspectorat. Lucrul acesta se poate verifica foarte clar, dacă se urmăresc orarele, acolo unde eu prestez activitate didactică. Cred că, este de datoria mea să prestez activitate didactică, ce a de profesor de matematică, cea după ora 4:30”. Indignat de întrebările jurnaliştilor şi parcă simţind că e ceva „necurat la mijloc”, Mitescu a adăugat „Nu cred că trebuie să dau seamă cuiva, în ceea ce priveşte activitatea mea, mai ales că aceasta este una desfăşurată cinstit. Muncesc pentru a câştiga un ban în plus şi pentru a-mi face orele”. Şi ca să facă mai multă „vâlvă” decât era cazul, Mitescu a dat şi detalii în legătura cu activitatea didactică, „am ore la Liceul Nr.2, în jur de 5 ore pe săptămână şi două ore la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru”. Toate după terminarea programului de la Inspectorat”. Deci inspectorul poate face faţă situaţiei, fizic vorbind, reuşind să predea, după ora 16:30, la încă patru unităţi şcolare, dacă ar fi să includem şi orele desfăşurate la Şcoala din Novaci.

    Activitate „fantomă” la Şcoala Nr2?

    Întrebat despre activitatea de la Şcoala Generală Nr2, Mitescu a răspuns „Nu am predat la Şcoala Generală Nr.2, nici o oră. Acolo coordonez un program, nu prestez activitate didactică. Întrebat dacă a predat în octombrie 2010, inspectorul a răspuns „nici măcar o oră. Vă rog să înţelegeţi, la Şcoala Nr.2, nu prestez activitate didactică. Vă rog să mergeţi la orar şi atunci veţi vedea. Dacă muncesc în mod cinstit, iau bani, dacă nu, nu”. Deşi pe liste apare că a desfăşurat activitatea didactică, Mitescu nu recunoaşte, sub nici o formă, ceea ce e scris negru pe alb. Mai mult, acesta susţine că activitatea, pe care a desfăşurat-o la această unitate şcolară, a fost cea de coordonator într-un proiect şi pe care la sfârşitul lunii, a încasat bani frumoşi, aproximativ 3000 de lei.

    Popescu : „Mitescu încalcă legea”

    Părinţii elevilor de la Şcoala din Vădeni, cei care au intrat în posesia listelor „buclucaşe”, au declarat „Un inspector şcolar poate avea norma de inspector, conform legii, doar patru sau şase ore. Conform documentelor pe care părinţii de la şcoala din Vădeni, le au, că domnul Mitescu, a avut la Şcoala Nr2, 0, 89, aproape încă o normă, ceea ce înseamnă că sunt 15, 16 ore, încălcând legea. Acum încearcă tot soiul de eschive verbale, vorbeşte de proiecte europene, sau nu mai ştiu eu, nu am auzit de intelectualul Mitescu niciodată, nu am auzit de omul de ştiinţă Mitescu, niciodată. El vorbeşte despre proiectul „A doua şansă”, unde se fac ore. Aceste ore sunt plătite, ori de acolo vin cele 15-16 ore, ale cetăţeanului în cauză”, a declarat vicepreşedintele comitetului de părinţi, Lazăr Popescu. Mergând pe firul evenimentelor, am încercat să luăm legătura şi cu cei din conducerea Şcolii Generale Nr2 „Ecaterina Tedoroiu” Târgu-Jiu. Fără nici o explicaţie, directoarea, care se pare că se află şi ea pe listele cu pricina, nu a dorit să facă nici o declaraţie oficială, spunând că nu are voie şi că aşteaptă odinele Inspectoratului, pentru a vorbi. Dar se pare, că gura păcătosului adevăr grăieşte. Directoarei i-a „scăpat” însă faptul că Mitescu nu a „prestat” la Şcoala Nr2, nicio activitate, nici măcar aceea de a coordonator de proiect.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: