spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesNaistul Ştefan Popescu vrea să intre în Cartea Recordurilor

    Naistul Ştefan Popescu vrea să intre în Cartea Recordurilor

    Naistul Ştefan Popescu a dezvoltat o adevărată pasiune pentru instrumentele de suflat. Lingura, nuca, putineiul, paiul sau melcul sunt printre puţinele obiecte la care maestrul poate cânta. Mai nou, ca arta să fie desăvârşită, naistul Ştefan Popescu a reuşit să realizeze un nai gigant, cu 53 de tuburi, din bambus şi salcâm, instrument care speră să îl ducă direct în Cartea Recordurilor.

    Ştefan Popescu este profesor la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu. Are zeci de instrumente de suflat şi tot atâtea zeci de trofee şi premii de la toate concursurile la care a participat. Iubeşte aceste instrumente pe care le făureşte cu mâinile sale, atent şi în detaliu. Din pasiunea aceasta s-au născut instrumente precum cavalul, fluierul, ocarina, piculina, însă, acesta cântă şi la obiecte mai puţin întâlnite în lumea muzicală, cum ar fi melc, cuc, solniţă, sticlă cu ţuică, ploscă. Pentru că vrea ca toată lumea să îi cunoască instrumentele şi mai ales dăruirea cu care le realizează, Ştefan Popescu a reuşit să confecţioneze din bambus şi salcâm, adus din Franţa, un nai gigant de 53 de tuburi. „Este din bambus, am aşteptat aproximativ un an şi jumătate să iau cele şase tuburi, cele din dreapta, cele mari, să le aduc din Franţa, de lângă Oceanul Atlantic, unde eu am fost în turnee. Acolo, chiar şi la casele oamenilor creşte bambus”, a spus Ştefan Popescu. Naistul gorjean a reuşit să încânte lumea cu talentul său şi anul trecut, atunci când a păşit pe scena de la Românii au Talent. Juriul a rămas înmărmurit când naistul gorjean a prezentat publicului un instrument numit „digifonf” (digi de la deget şi foanfă de la gură). Explicaţiile sale au stârnit râsul, dar totodată şi admiraţia pentru talentul său. Gorjeanul speră să intre în Cartea Recordurilor, cu acest nai, despre care spune că este cel mai mare nai din lume.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: