spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCSS, al treilea titlu naţional!

    CSS, al treilea titlu naţional!

    Baschetbaliştii gorjeni au triumfat pe propriul teren

    CSS Târgu-Jiu domină baschetul românesc la nivel juvenil la categoria 16 ani. Această echipă gorjeană a mai dat o lovitură, devenind ieri pentru a treia oară campioană naţională. Iar când se spune că CSS-ul domină această competiţie sunt şi argumente. În ultimii patru ani, de trei ori gorjenii au devenit campioni, iar o dată, anul trecut au fost finalişti devenind vicecampioni naţionali. Nu e uşor, însă supremaţia e totală.

    Triumful ambiţiei

    Când au luat spre organizare turneul U16, cei de la CSS şi-au făcut bine calculele. Doreau să devină campioni, şi au reuşit. Nu a fost deloc uşor, ba din contră, a fost greu pentru că în fiecare meci oltenii au avut probleme în startul partidelor. Însă, după ce s-au pus pe picioare au măturat pe jos cu adversarii. Ei bine, în finala cu Steaua, începutul a fost unul ratat, bucureştenii au condus şi la 15 puncte, dar nu a fost de ajuns. Gorjenii s-au adunat, au jucat ca o echipă adevărată şi în scurt timp au revenit la conducere şi nu au mai lăsat frâiele să scape chiar dacă la un moment dat de la +15 pentru CSS s-a ajuns la egalitate pe tabelă. Totuşi, mai inspiraţi şi împinşi de la spate de un public senzaţional, Adi Vlad şi Silviu Sanda au dus CSS-ul spre o victorie istorică devenind pentru a treia oară campioană naţională. Rezultatul final din meciul cu Steaua,. 74-69 a adus euforia în tabăra gorjenilor care au tăiat şi plasele de la cele două coşuri în semn de amintire pentru marea performanţă. „Este un rezultat care a venit în urma unei munci de şase ani de zile. Ne bucurăm, este o performanţă să câştigi de trei ori campionatul, iar asta nu poate decât să ne bucure”, a comentat antrenorul Gabi Bekeş. Trebuie spus că MVP-ul turneului a fost desemnat Adrian Vlad, jucătorul CSS-ului fiind de departe lider de generaţie în baschetul românesc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: