spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesUna caldă, alta rece !

    Una caldă, alta rece !

    După victoria de la Cluj a venit o remiză chinuită cu Sportul

    Pandurii: Mingote – Unguruşan, Viera, Rada, Al. Vlad – Pintilii (căpitan) (60 Al. Grigoraş), Voiculeţ Nistor (84 Avramescu) – Maxim (62 Batin), Lemnaru, Cristea. Antrenor: Petre Grigoraş

    Sportul Studenţesc: Lungu – Patriche (52 Stancu), Lungu, Lung, Lazăr, Ferfelea, Nistor (43 Novac), Ghinga, Beţa, Curelea (82Dobre), Ciobanu. Antrenor: Daniel Isăilă

    Au arbitrat: Alexandru Tudor, Micloş Nagy, Ciprian Danşa. Rezervă: Marcel Bîrsan.

    Observatori: Ion Tuculeanu, Dan Lăzărescu

    Cartonaşe galbene: Al. Vlad (77), Batin (79)

    Spectatori: 3.000

    Multe bilete la pariuri au dărâmat cei de la Pandurii în meciul de la U Cluj. Casele de pariuri au şi scăzut cota la victorie a clujenilor de la 2,10 la 1,50, însă târgujienii au dat peste nas tuturor câştigând acolo unde mulţi spuneau că se predau. Graţie golului marcat de Claudiu Voiculeţ, Pandurii a învins la U Cluj. O victorie care ţine Pandurii în luptă pentru locurile din subsolul locurilor de cupe europene. Aseară, Pandurii a oferit şi partea mai urâtă a lucrurilor. Au jucat bine 45 de minute şi penibil în partea a doua, atunci când trupa lui Grig a fost inexistentă şi putea chiar şi pierde meciul. S-a terminat egal, rezultat care nu ajută pe nimeni, Pandurii s-a împiedicat în lupta spre locul şase, în timp ce Sportul rămâne la distanţă mare de locurile de supravieţuire.

    Ratări la Maxim

    Gazdele antrenate de Petre Grigoraş au început încă din start în terenul advers, având o atitudine pozitivă. Şi, Maxim a avut două situaţii de gol în primele patru minute, o dată a centrat în loc să şuteze din unghi pentru ca apoi să fie blocat de portarul advers. Gazdele au continuat să stea în terenul advers, să paseze şi să-şi ţină adversarul departe de buturile lui Mingote. Şi Lemnaru a avut două situaţii de gol, însă ambele au fost irosite de atacantul pandurilor. În minutul 36 a picat şi golul. O fază de atac în careul studenţilor a fost finalizată din 5 metri în poartă de Cristea.

    La 1-0 pe Municipal mirosea a primă, aşa că oltenii au vrut să arate că pot fi şi pragmatici. Astfel, oltenii au trecut la conservarea rezultatului, au făcut un pas uşor înapoi pentru a nu da spaţii adversarilor, arma principală fiind contraatacul. Maxim s-a jucat cu ocaziile, trei rarisime din care două din situaţie de unu la unu cu portarul advers, însă de fiecare dată atacantul pandurilor a ratat. Între cele două ocazii ale lui Maxim s-a mai strecurat una şi a lui Pintilii, şut de la 25 de metri trecut la o palmă de poarta adversă.

    Şi în minutul 64 o fază care nu anunţa nimic a adus panică pe Municipal. Lazăr a centrat de pe dreapta, iar Curelea din 8 metri i-a luat faţa lui Viera şi a marcat. 1-1 din nimic. Celor prezenţi pe Municipal nu le venea să creadă ceea ce văd pe teren. O surpriză greu de imaginat chiar şi după cum se desfăşurau lucrurile pe teren dar şi după aşteptările dinaintea meciului.

    Finalul a fost unul în care cei prezenţi în tribună au trăit cu inima în gât. În minutul 85 Ciobanu a reluat cu capul din 6 metri puţin pe lângă poarta lui Mingote, pentru ca două minute mai târziu visătorii apărători ai pandurilor să le ofere oaspeţilor încă o situaţie de gol, irosită de adversari. Sub vociferările tribunei studenţii au mai avut o ocazie, Dobre a scăpat singur cu Mingote, a trimis mingea pe lângă portarul pandurilor însă Vlad a scos balonul din faţa porţii goale evitând golul. Finalul i-a găsit pe spectatori iritaţi, Petre Grigoraş părăsind banca pandurilor cu câteva secunde înainte de finalul meciului. „Ne-aţi stricat seara”, a fost acuza unui spectatori vulcanic de la tribuna 1. Inexplicabil şi gestul altor fani care i-au şi înjurat pe cei pe care cu o oră înainte îi aplauda de zor. Aşa e în fotbal…

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: