La data de 22, respectiv 24 ianuarie 2025, Poliţia Română a adus în ţară doua persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Unul dintre infractorii este din Gorj și se ascunde în Anglia.
la data de 22 ianuarie 2025, a fost adus în ţară un bărbat, de 28 de ani, din Gorj, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Cărbuneşti, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 3 luni.
La data de 24 ianuarie 2025, a fost adus în ţară un bărbat, de 44 de ani, din Bacău, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Bacău, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an şi 4 luni.
Cei în cauză au fost introduşi în unităţi de detenţie, în vederea executării mandatelor.

