Diaconu Claudiu Nicolae, zis „Linciu”, care a ajuns după gratii în 2023, fiind condamnat un an și nouă luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal! De data aceasta pentru amenințare la adresa pădurarului din Fărcășești, Trantie Eleodor Marius.
Judecătoria Târgu Jiu a constat astăzi regularitatea rechizitoriului nr. 3041/227/P/2023 din 03.03.2026 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu- Jiu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecății în cauza care îl priveste pe inculpatul Diaconu. Reamintesc că, în cursul nopții de 7 spre 8 septembrie 2023, „Linciu” a pătruns în pădurea statului în punctul „Poiana cu Plopii” din Fărcășești și a tăiat ilegal nouă arbori din specia gorun, cu un volum de aproximativ 3 mc pe care i-a transportat spre un loc necunoscut. Pădurarul Trante Marius împreună cu Poliția Rovinari au intrat pe fir, pădurarul fiind amenințat de individul certat cu legea, acesta fiind bănuit atunci și de incendierea unor case din Fărcășești.

