spot_img
Altele
    AcasăMondenIon Călinoiu, sărbătorit la 57 de ani

    Ion Călinoiu, sărbătorit la 57 de ani

    Ziua de ieri a avut o semnificaţie specială pentru preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, care şi-a aniversat ziua de naştere. Împlinirea vârstei de 57 de ani nu putea fi mai bun prilej pentru şeful judeţului de se bucura de urările fireşti, dar şi de cadourile deloc puţine. Pentru şeful judeţului, însă, un motiv constant de împlinire şi fericire este dat de prezenţa în viaţa sa a celor doi nepoţei, pe care îi iubeşte enorm şi la care de-abia aşteaptă să ajungă seara acasă. Nepoţeii îi aduc de altfel, de ziua sa, cadoul cel mai potrivit. Cum era de aşteptat, seara a fost rezervată întâlnirii cu prietenii dragi, care nu au ratat ocazia de a-l sărbători pe şeful judeţului, aşa cum se cuvine.

    Încă de la primele ore ale dimineţii, rând pe rând prietenii, cunoscuţii şi apropiaţii au venit să-l felicite pe şeful Consiliului Judeţean cu ocazia împlinirii celor 57 de ani. Prilejul a fost şi în acest an unul potrivit pentru a se mai simţi o dată în plus, „pueril”, pentru că „În suflet mă simt ca un om care poate să îşi aducă aminte de copilărie, adolescenţă. Sunt încă aşa după cum mă caracterizau colegii de liceu”, a subliniat Ion Călinoiu. Şi pentru că a rămas cu spiritual încă tânăr, tot sărbătoritul a făcut o mărturisire, printre emoţiile fireşti. Chiar dacă este mulţumit de ceea ce a realizat de-a lungul vieţii, Călinoiu se abţine de la vreo declaraţie în acest sens, dar îi este imposibil să nu îşi aducă aminte de copilărie. Are şi de ce. „Am lăsat în urmă o copilărie fericită, aşa cum orice copil din mediul rural a petrecut-o. M-am desprins de o viaţă de licean, student de asemenea, bine de mine cunoscute, cu efecte pozitive asupra construiri omului de mai târziu, care şi-a luat viaţa în propriile mâini”, a mai spus cu emoţie Călinoiu. Cadouri a primit multe, ca de fiecare dată, însă, cel mai drag a rămas fără doar şi poate, cel primit de la cei doi nepoţei. Motivul se află în sufletul său de mândru bunic, pentru că ei sunt cei care îl fac să uite de toate problemele când ajunge acasă. „Sunt fericit că am doi nepoţei la care ţin foarte mult şi care îmi aduc relaxare şi bucurie. Când vin seara acasă, nu fac altceva decât să îmi dau haina de pe mine şi mă duc la ei”, a adăugat Ion Călinoiu. Pentru anul viitor, preşedintele Consiliului Judeţean îşi doreşte sănătate şi un drum presărat cu realizări.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: