spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNationalLiviu Pop: Încercăm să facem monitorizarea video a tuturor unităţilor şcolare

    Liviu Pop: Încercăm să facem monitorizarea video a tuturor unităţilor şcolare

    Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat marţi că se încearcă monitorizarea video a tuturor unităţilor şcolare, atât în interior, cât şi în exterior. „Noi încercăm să facem monitorizarea video a tuturor unităţilor şcolare în interior şi în exterior. Este un lucru pe care intenţionăm să-l punem pe tapet, asta ar însemna în orice moment să se ştie ce se întâmplă în curtea şcolii, pe hol, în sala de clasă în timpul pauzei. Suma necesară e destul de mare, având în vedere că discutăm de aproape 6.500 de unităţi şcolare”, a declarat Pop, cu ocazia participării sale la Forumul Naţional al Copiilor şi Tinerilor. El a spus că, pentru a se pune camere de supraveghere şi în interiorul şi în exteriorul unităţilor şcolare, ar fi nevoie de aproximativ 60 de milioane de euro. Potrivit acestuia, există două variante privind implementarea acestui proiect – fie montarea tuturor camerelor se va face anul acesta, fie gradual în următorii doi sau trei ani. „Avem o prioritate în a elabora cât mai repede un plan naţional privind combaterea violenţei în şcoli”, a mai declarat ministrul interimar al Educaţiei. Pe de altă parte, el a subliniat importanţa colaborării între Poliţia locală şi unitatea şcolară, astfel încât orice eveniment să fie repede sesizat şi sancţionat. „Pot să fac eu un sistem de prevenire a violenţei în interiorul şcolii, dar, după ce (elevul n.r.) a ieşit din curtea şcolii, e rolul poliţiei să supravegheze”, a precizat Pop. El s-a referit şi la regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ. „Avem un regulament de organizare a unităţilor de învăţământ din 2005. De şapte ani de zile acest regulament nu a fost modificat, mai grav, deşi avem o Lege a Educaţiei care e în vigoare de un an şi jumătate, nu s-a adaptat regulamentul de funcţionare a unităţilor de învăţământ pe noua Lege a Educaţiei, cu drepturi şi obligaţii pentru toată lumea. Joi avem prima dezbatere publică pe acest regulament”, a declarat Pop. Totodată, el consideră că propunerile formulate de elevi în cadrul Forumului Naţional al Copiilor şi Tinerilor sunt pertinente şi aplicabile. Salvaţi Copiii România a organizat, în perioada 17-19 iunie, cea de-a XII-a ediţie a Forumului Naţional al Copiilor şi Tinerilor, sub titlul „Protecţia copilului între lege şi realitate – măsuri de prevenire şi eliminare a violenţei”, pentru a identifica soluţii pentru creşterea nivelului de siguranţă a copiilor în familie, comunitate, şcoală şi mediul online, pe baza unei comunicări directe şi interactive între copii şi reprezentanţii autorităţilor publice.

    AGERPRES/(A – Iulia Petre Carciog)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: