spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNationalMai mulţi membrii ai grupării evazioniste, printre care şi Octavian Grecu, zis...

    Mai mulţi membrii ai grupării evazioniste, printre care şi Octavian Grecu, zis „Butoane”, reţinuţi de DIICOT

    Procurorii DIICOT au emis ordonanţe de reţinere pe numele a mai multor membri ai grupării infracţionale care a creat un circuit evazionist complex cu prejudiciu de peste 40 milioane de euro anual, printre acestea aflându-se şi Octavian Grecu, zis „BUTOANE”, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

    Potrivit unor surse judiciare, procurorii au audiat în acest dosar peste 80 de persoane, însă audierile continuă şi miercuri. De asemenea, printre cele 20 de persoane reţinute deja se află şi omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly şi un director de la firma acestuia. Senatorul Cezar Mircea Măgureanu este cercetat de procurorii DIICOT, numele său apărând în dosarul în care sunt anchetaţi membri unui grup infracţional organizat cu legături transfrontaliere, specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare, precum şi alţi directori ANAF, fiind creat un prejudiciu de peste 40 milioane de euro anual. Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis marţi dimineaţa AGERPRES, procurorii de la crimă organizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR – DCCO şi IGPF, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat cu legături transfrontaliere, specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare, ca urmare a derulării unor operaţiuni de import sau achiziţii / livrări intracomunitare de bunuri, neînregistrarea în documentele contabile a operaţiunilor realizate şi / sau înregistrarea de operaţiuni nereale, în scopul obţinerii rambursării ilegale de TVA. În acest scop, au fost efectuate un număr de 256 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Giurgiu, Argeş, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiş, Bihor, Constanţa şi Vâlcea.

    În mod concret, activitatea infracţională a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul următoarelor firme sau grupuri de firme: – S.C. LEMARCO S.A. Bucureşti – reprezentată de învinuitul Tudor Constantin; – S.C. DUCTIL ROM S.A. Bucureşti – reprezentată de învinuitul Sorin Stuparu; – S.C. NOVICIO FOOD & BEVERAGE S.R.L. Ilfov – reprezentată de învinuitul Nicole Saikaly; – S.C. VEGA TRADE COMODITIES S.R.L. Giurgiu – reprezentată de învinuiţii Sorin Adrian Găzdac şi Raluca Livia Găzdac. DIICOT precizează că activitatea infracţională a acestor învinuiţi a fost sprijinită în diferite forme de către Nicuşor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziţii în cadrul ANAF; Elena-Mădălina Năipeanu, angajat DGPF Giurgiu; Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiţă Penciu, comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu. De asemenea, activitatea infracţională realizată de către învinuiţi pe raza judeţului Giurgiu a fost sprijinită de către învinuitul Octavian Grecu, zis ‘BUTOANE’. La activitatea infracţională a învinuiţilor Sorin Găzdac şi Raluca Găzdac a contribuit şi Cezar Măgureanu, dar, dată fiind calitatea acestuia de senator în Parlamentul României, contribuţia acestuia va fi analizată într-o cauză penală separată. Cercetările efectuate până la această dată au concluzionat faptul că, în perioada anilor 2010 – 2012, prin crearea unui circuit evazionist complex, prejudiciul cauzat bugetului de stat depăşeşte suma de 40 milioane de euro anual. Sursa citată a menţionat marţi că la sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, aproximativ 125 de persoane, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălarea banilor.

    AGERPRES/(AS-Mădălina Cochinescu)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: