spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNationalSenatorii au respins propunerea introducerii ţinutei obligatorii în şcoli

    Senatorii au respins propunerea introducerii ţinutei obligatorii în şcoli

    Plenul Senatului a respins, în şedinţa de luni, propunerea de lege privind introducerea ţinutei obligatorii şcolare în învăţământul general obligatoriu, liceal şi profesional, de stat şi particular. Senatorii au aprobat cu 66 de voturi pentru şi zece voturi împotrivă raportul de respingere a propunerii de lege, întocmit la data de 6 martie de membrii Comisiei pentru învăţământ din Senat. În timpul dezbaterii propunerii de lege în Comisia de specialitate din Senat, reprezentantul MECTS, Andrasz Kiraly, a declarat că hotărârea privind introducerea în şcoli a ţinutei obligatorii ar trebui lăsată la nivelul Consiliului de Administraţie al unităţilor de învăţământ. „Dacă acel ceva este obligatoriu, atunci acel ceva trebuie să fie şi gratuit, ceea ce înseamnă că sume de bani pentru acest lucru ar trebui puse la dispoziţia şcolilor. Comportamentul şi deprinderile se pot forma în programe de tip ‘Şcoala după şcoală’. Va fi fi un exces ca elevii să poarte uniforme”, a spus secretarul de stat în MECTS, care a precizat că iniţiativa ar încălca şi legislaţia privind descentralizarea. Prezent la şedinţa comisiei, unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul PDL Marius Sorin Gondor, a spus că elevii trebuie să fie obişnuiţi să respecte reguli şi legi, iar introducerea ţinutei obligatorii ar duce la acest lucru. Potrivit deputatului PDL, Consiliile de administraţie ar putea să aleagă ţinuta sau locul de unde ar putea fi achiziţionată. „Am dorit ca această iniţiativă legislativă să parcurgă tot algoritmul legislativ pentru a duce la îmbunătăţirea lui. Prin introducerea unor reguli, societatea se va însănătoşi. Legea introduce doar obligativitatea, dar ceea ce se poartă ţine de Consiliul de administraţie al şcolii”, a precizat democrat-liberalul, care a admis că se poate opta la început pentru ecusoane şi/sau chipiuri. Totodată, iniţiatorul a spus că se poate găsi sprijin faţă de categoriile defavorizate în ceea ce priveşte achiziţionarea ţinutei. „Am dorit introducerea unor reguli care să nu însemne presiuni pe copil. Nu facem altceva decât să aducem un plus de valoare copiilor. Această iniţiativă ţine şi de securitatea copiilor, întrucât aceştia pot fi mai uşor recunoscuţi. Nu în ultimul rând portul uniformei ţine şi de mândria că elevul aparţine acelei şcoli”, a explicat Gondor. Iniţiativa legislativă are caracter de lege ordinară şi are ca iniţiatori 70 de parlamentari PDL, UDMR şi aparţinând minorităţilor naţionale. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: