La Novaci se vând schiuri uzate, la bucată. Vânzătorul consideră că schiurile așezate unul lângă altul sunt bune pentru gard, așa că vinde bucata cu 5 lei.
Uluci din schiuri, la un preț fără concurență! Cam așa își poate îmbrăca un novacean oferta „de marketing” pentru a vinde cât mai multe schiuri uzate. Produsele sunt scoase din uzul Centrului de schi Novaci, o afacere privată, dar își găsesc întrebuințare pe loc.
Cel puțin asta susține Neluț Stănciulescu care demonstrează că are un gard din schiuri, trainic și foarte colorat. În plus construcția este inedită și originală și scoate orce utilizator din cotidian.
Vânzătorul are la comercializare schiuri uzate pentru câteva garduri bune, asta dacă sunteți interesat să plătiți pe „materialele de construcții” câteva mii de lei.