spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăNews AlertA început calvarul pentru Pandurii !

    A început calvarul pentru Pandurii !

    După ce majoritatea echipelor din Liga 1 s-au reunit luni, ieri, a venit şi rândul pandurilor să vină la muncă. Ieri după-amiază divizionarii A de la Pandurii au încheiat vacanţa. Cel puţin până la finalul lunii acesta va fi programul, pregătire fizică. Nu le va fi pitulată mingea aşa cum se făcea pe timpuri când fotbaliştii erau transformaţi în atleţi ci va fi o pregătire în care şi mingea va avea rolul ei. Oricum, de ieri, a început calvarul pentru jucători, aceştia fiind obligaţi să treacă peste următoarele şase săptămâni cu brio.

    Unii bolnavi, alţii învoiţi

    La reunire au fost prezenţi 22 de jucători, însă doi nu s-au putut antrena. Au lipsit Cardoso care va veni în ţară sâmbătă când va şi face joncţiunea cu lotul la Bucureşti plecând direct în Antalya, dar şi accidentaţii Băcilă şi Pleaşcă. Stromajer este dat dispărut, iar Vranjes deşi a venit nu a făcut antrenament fiind exclus din lot. Deşi au fost prezenţi la reunire, Viera şi Batin nu s-au antrenat, primul acuzând o durere la picior iar al doilea fiind răcit. „Gata am început lucrul. Obiectivul rămâne cel stabilit la început. Îmi doresc mai mult, rămânem la obiectivul care l-am stabilit dar în iarna aceasta am pierdut cinci jucători. Chiricheş la Steaua, Băcilă şi Pleaşcă accidentaţi, Stromajer şi Vranjes. Este o jumătate de echipă şi e greu să-ţi propui mai mult. Contează destul de mult, nu ştiu dacă am pierdut 50% din potenţial. Va trebui în această perioadă să găsim ceva pe faza ofensivă. O să vedem”, a comentat Grigoraş.

    De la Murcia, în probe la Pandurii

    La reunire a fost prezent şi jucătorul român în vârstă de 18 ani Alexandru Neagu. Acesta a venit de la Murcia din Spania şi va da probe la Pandurii. „Îl vedem în primul cantonament şi apoi ne decidem. Am luat referinţe despre el, altfel nu venea aici doar pentru că îl cheamă Neagu”, a spus Petre Grigoraş. În schimb, preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu e încântat de noua venire. „A venit un jucător nou în probe, un tânăr originar din Piteşti care a fost în ultimii doi ani plecat în Spania, la Murcia, aşa cum a fost şi Maxim. A venit cel puţin pentru primul stagiu de pregătire, îl vom lua cu noi în Antalya şi vom vedea dacă va rămâne să joace la Târgu-Jiu. Avem referinţe bune despre el, altfel nu-l aduceam aici. Joacă mijlocaş central, în spatele vârfului, iar în sistemul 4-3-3 poate juca în banda stângă. E un jucător de picior stâng, a jucat chiar şi fundaş stânga, dar loveşte destul de bine şi cu piciorul drept”, a sunat caracterizarea făcută de Pârvulescu.

    Lotul prezent la reunire:
    Portari: Mingote, Lazar, Horvat
    Fundaşi: Adi Rusu, Viera, Rada, Tătaru, Al. Vlad, Popete
    Mijlocaşi: Voiculeţ, Pintilii, Nistor, Cristea, Avramescu, Alexandru Neagu (Real Murcia), Roberto Dumitru (Pandurii II), Daniel Unguru (Pandurii II)
    Atacanţi: Lemnaru, Batin, Al. Grigoraş. Bucur, Brata
    Absenţi: Cardoso, Maxim (învoiţi), Băcilă, Pleaşcă (accidentaţi), Stromajer (dispărut).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: