spot_img
15.6 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAchiziții cu ambiții la Energia

    Achiziții cu ambiții la Energia

    Echipa de baschet Energia și-a început activitatea, antrenamentele având loc la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu. Antrenorul Antonis Constantinides are mult de muncă și asta pentru că în lot au fost aduși mulți jucători noi, toți exprimându-și intenția de a face performanță la Energia. Nu de alta, dar parcursul de anul trecut îi cam obligă la aspirații mari.

    sport-02-11

    „Încântat că am ajuns aici”

    Jamar Diggs este unul din jucătorii de la care antrenorul are așteptări mari. Baschetbalistul a acceptat să vină la Târgu-Jiu fiind atras de proiectul Energiei, dar și de rezultatele din stagiunea trecută. „Vreau să ajut Energia să facă ce a făcut și anul trecut. Am auzit de fanii de aici și că lumea este aproape de echipă. Pe antrenorul Constantinides îl cunosc foarte bine. Pe ceilalți colegi abia azi i-am cunoscut și aștept să ne întâlnim pe terenul de joc. Arătăm că am putea fi o echipă bună. Cred că sunt niște băieți extraordinari. Sunt încântat că am ajuns aici”, a declarant Jamar Diggs. Acesta merge mai departe și spune că echipa are capacitatea de a face performanță. „În campionatul românesc cu siguranță trebuie să mergem mai sus. Încercăm mai mult decât anul trecut, chiar să atingem finala. Pentru a-ți atinge obiectivele trebuie să ai țeluri cât mai înalte. Am urmărit echipa anul trecut pentru că-l știu pe domnul antrenor, dar și pe Porter Troupe și știu de succesul pe care Energia l-a avut anul trecut”, spune Diggs.

    „Vom face treabă bună”

    Un alt jucător adus de Energia în această vară, Anthony Miles este încântat că a ajuns la Târgu-Jiu. „Până acum totul este foarte bine, lumea se comportă foarte bine cu mine, coechipierii arată ca niște oameni extraordinari. Sperăm să facem muncă bună împreună și să câștigăm meciuri. Am auzit numai lucruri bune despre echipă, am urmărit parcursul Energiei din EuroChallenge în sezonul trecut, știu despre succesul pe care echipa aceasta l-a avut. Sper să urmăm această pantă ascendentă și să facem lucruri mărețe și sezonul acesta”, a spus Miles. Întrebat ce l-a determinat să dea curs ofertei venită de la Energia, Miles recunoaște că proiectul de la Târgu Jiu este unul tentant. „Parcursul din sezonul trecut și faptul că echipa joacă din nou în competițiile europene m-au influențat în decizia de a semna cu Energia. A fost unul din motivele importante pentru că EuroChallenge este o competiție de nivel înalt în care cred că și eu pot evolua. Am văzut echipa în sezonul trecut, îl cunosc pe antrenor și îi știu și mentalitatea, iar eu și băieții sper să continuăm pe drumul pe care echipa a pornit”, a încheiat Miles.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: