spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAu pierdut ca fraierii!

    Au pierdut ca fraierii!

    Energia a condus ostilităţile 65 de minute, însă a pierdut pe final

    Poli: Antonaru (13 intervenţii), Djuricin, Vâlceanu – Cotinghiu (1 gol), Grasu (8), Fenici (2), Mrakic (3), Vasile (1), Timofte (3), Sărăndan, M. Ignat (2), Spahic (1), Stan (1). Antrenor: Nedelko Vuckovic.

    Energia: Jelovcan (14 intervenţii), Rădulescu, Motoi – Apolzan (6 goluri), Mazilu (4), Ilieş (4), Şandru (3), Asoltanei (2), Giotoiu (1), A. Popescu. Antrenor: Liviu Andrieş.

    Sala “Constantin Jude”, Timişoara, 1.500 spectatori

    Misiunea imposibilă de la Timişoara putea fi posibilă. Trupa lui Liviu Andrieş a jucat bine o bună perioadă, mai exact vreo 56 de minute după care ceva s-a întâmplat. În ultimele cinci minute a fost pierdut un meci ce trebuia şi se putea câştiga. Am ajuns deja la trei eşecuri consecutive, însă putem ieşi lejer din această criză de rezultate după meciul din epata viitoare când la Târgu-Jiu vine o echipă modestă, Dinamo.

    Depăşiţi la final

    Gazdele au deschis scorul, însă rapid oltenii au preluat conducerea pe tabelă, 1-3, sau 2-4 în minutul 7. Fragilul avantaj nu a durat prea mult, aşa că în minutul 17 scorul era egal, 6-6. Din nou oaspeţii de la Energia s-au distanţa graţie unui joc bun pe apărare, scor 7-10, însa avansul de trei goluri nu a putut fi menţinut decât câteva minute. Oricum, la pauză a fost 12-10 pentru Energia. În partea a doua lucrurile au stat la fel. Am avut 11-13, 12-14, după care iarăşi a urmat o perioadă haotică în care gazdele au revenit şi au preluat chiar conducerea cu 15-14 în minutul 39. oltenii nu şi-au pierdut capul şi din nou cu o apărare bună au reuşit să se distanţeze la 16-19 în minutul 49. De aici a început uşor căderea. Gazdele au egalat la 19, Apolzan a readus Energia într-un uşor avantaj în minutul 54, iar finalul meciului era pe muchie de cuţit. Timişorenii au început să se apere bine, gorjenii nu au mai găsit calea spre gol şi inevitabil scorul a fost întors spre disperarea lui Liviu Andrieş. Poli Timişoara a câştigat cu 22-20 graţie unui joc slab al oltenilor pe final, atunci când practic a contat orice decizie luată şi de arbitrii.

    Jelovcan la cel mai bun meci

    Portarul Energiei, Rok Jelovcan a făcut un meci mare la Timişoara. goalkeeperul gorjenilor a închis poarta reuşind să pareze 14 şuturi ale adversarilor. A şi fost salvat de două ori de barele porţii, însă nu a fost suficient pentru ca Energia să câştige acest meci.

    Andrieş dezamăgit

    La finalul meciului, antrenorul Energiei, Liviu Andrieş era extrem de afectat de rezultatul final. Tehnicianul oltenilor a recunoscut că echipa lui a pierdut meciul pe propria mână. „Noi suntem cei care am pierdut, şi la fel ca şi în meciul de la Târgu-Jiu cu Suceava am greşit în final, când şi 3-4 decizii ale arbitrilor în minutele 56-57 au cântărit. Oamenii care trebuiau să apară în cadrul spectacolului au apărut şi aici. Acum ne lingem rănile! Dar noi suntem cei care am i-dus aici, pentru că aveam mereu 2-3 goluri avans, însă pe care l-am risipit. În orice caz, noi nu intrăm în aceste calcule pentru cupele europene, nu ştiu în privinţa Timişoarei”, a comentat la final Liviu Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: