spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Mai avem de muncă și multe lupte de dat"

    „Mai avem de muncă și multe lupte de dat”

    Tot tehnicianul spune: „Traversăm o perioadă bună, care îmi doresc foarte tare să continue pentru cât mai mult timp”

    Chiar dacă au bătut Steaua și Dinamo în decurs de patru zile, cei de la Pandurii nu se consideră cu sacii urcați în căruță. Cel care îndeamnă la calm și spune că nu s-a realizat nimic deocamdată prin cele două victorii importante este chiar antrenorul Edi Iordănescu. „Este adevărat că am obținut două victorii importante, însă mai avem mult până la final. Eu de când am venit am spus că avem un nucleu bun de jucători, cu multă calitate și al căror loc în clasament nu este în partea de jos. Echipa putea fi mai sus, dar tragem ponoasele turului de campionat”, a declarat Edi Iordănescu.

    „Să fim maturi”

    Pandurii este echipa momentului în Liga 1, iar Edi Iordănescu este apreciat de către oamenii de fotbal din țară. „Pandurii a căpătat respect și adversarii ne vor trata altfel, până acum se vorbea de Pandurii care se bătea la retrogradare, acum suntem în continuare în zoana ceea dar exprimarea și rezultatele atrag atenția. Trebuie să fim echilibrați, maturi, să analizăm ce am făcut rău și să corectăm”, a declarat Edi Iordănescu. Mai mult, Iordănescu recunoaște că echipa lui traversează o perioadă bună care poate continua. „Traversăm o perioadă bună, care îmi doresc foarte tare să continue pentru cât mai mult timp, am înregistrat câteva rezultate pozitive şi trebuie să continuăm pe drumul acesta. Sigur, ne-am entuziasmat toţi cu victoriile din ultimele două jocuri, împotriva echipelor Dinamo şi Steaua, au fost două victorii importante și împotriva unor echipe importante și cu tradiție, cele mai titrate echipe ale noastre. Obiectivul este clar, acela de a ne salva de la retrogradare. Încercăm să acumulăm puncte, să ne depărtăm un pic de linia aceea care ne poate duce în Liga a doua. Trebuie să rămânem echilibrați și conștienți că deocamdată am făcut niște pași. Mai avem mult de muncit şi multe lupte de dat”, a mai declarat Edi Iordănescu.

    Spre salvare!

    Mai mult, antrenorul pandurilor vrea ca echipa lui să aibă continuitate în rezultate. „Şi la jocul cu Steaua nu am făcut decât să acumulăm cele trei puncte puse în joc şi nimic mai mult, activitatea echipei merge înainte, noi suntem încă departe de necesarul de puncte care să ne asigure îndeplinirea obiectivului şi mă refer la salvarea de la retrogradare. Trebuie să o ţinem pe aceeaşi linie, suntem într-o perioadă destul de încărcată ca şi calendar, cu jocuri din trei în trei zile, nu ne este uşor, însă avem jucători la dispoziţie şi eu cred şi mizez pe toţi. Mă bucur că echipa începe să fie mediatizată şi i se acordă încrederea şi atenţia pe care eu cred că le merită, în tur era mai greu acest lucru, ținând cont de rezultate”, a mai spus Iordănescu junior.

    „Toți ne-am bucurat în seara aceea după meciul cu Steaua, nu pot să le retrag bucuria. E momentul lor, victorie mare, dar de a doua zi am discutat mult că lupta merge înainte, suntem departe de a ne atinge obiectivul. Când bați Steaua și Dinamo în 4 zile e normal și uman să te bucuri. E o muncă grea să aduc echipa la nivelul mintal care îl doresc, dar avem jucători experimentați în echipă care mă ajută”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: