spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Avem nevoie de întăriri"

    „Avem nevoie de întăriri”

    Antrenorul cipriot al Energiei, Antonis Constantinides vrea ca echipa lui să scrie din nou istorie. Astfel, pentru a avea rezultate bune, tehnicianul îşi doreşte un lot valoros cu care să facă performanţă în cele trei competiţii în care participă, campionat, Cupa României şi EuroChallenge. În acest moment, Energia nu se poate lăuda cu un lot numeros din punct de vedere valoric. „Cred că avem cea mai mică rotaţie când jucăm cu contracandidatele noastre. Avem doar 8-9 jucători la rotaţie, iar la mijlocul acestei prime părţi a campionatului l-am pierdut pe Dani Tudosă. Nu este uşor ca la mijlocul turului să-ţi pierzi al doilea fundaş şi mai ales când joci două meciuri pe săptămână. Acest lucru s-a văzut pe finalul anului, dar pauza asta vine ca o mănuşă pentru noi, pentru că echipa este un pic obosită. Oboseala s-a resimţit de la meciul de la Tg-Mureş. Obiectivul nostru este să terminăm undeva pe locurile 4-5 înainte de play-off şi să ne calificăm în Final 4-ul cupei României. Majoritate meciurilor cu echipele contracandidate le avem la Târgu-Jiu şi aici practicăm un alt baschet”, a comentat Constantinides. Acesta mai vrea mutări în echipă. „În ceea ce priveşte jucătorii, l-am adus pe Glyniadakis şi am vorbit cu cei din conducere pentru încă un jucător român de perimetru, dar este foarte dificil în acest moment. Nu vrem să aducem jucători doar de dragul de a aduce. Trebuie să aducem jucători peste ceea ce avem noi acum în lot. Pentru antrenamente avem jucători tineri, Vlad, Sanda sau Berca, jucători care ne pot ajuta, dar nu vrem să aducem jucători doar pentru antrenamente. Evident că şi antrenamentele sunt importante, dar după cum s-a văzut în ultima perioadă, nu este problema cum ne facem antrenamentele, mai degrabă problema este când ne facem antrenamentele. Ne plimbăm în jurul ţării şi stăm mai mult în autocare, decât pe parchet. Este dificil pentru jucători, ei nu se pot ajusta aşa repede la această situaţie, pentru că nu sunt obişnuiţi cu asta, doar eu, ca antrenor şi Michal Kremen, pentru că am mai jucat în EuroChallenge, ne-am mai confruntat cu această situaţie şi ştim cum să remediem situaţia. Nu vor interveni schimbări mari la nivel de jucători, doar dacă, din nefericire, vor interveni alte accidentări”, a încheiat Constantinides.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: