spot_img
28.4 C
Târgu Jiu
miercuri, iunie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBaschet / FIBA Europe Cup / Pieno Zvaigdes - Energia (ora 18:30)

    Baschet / FIBA Europe Cup / Pieno Zvaigdes – Energia (ora 18:30)

    Seria de foc continuă pentru Energia. Dacă luni seara gorjenii au jucat acasă cu CSM Oradea, în această seară târgujienii vor evolua tocmai în Lituania contra celor de la Pieno. Un joc dificil contra unei echipe care nu traversează o perioadă foarte bună în campionatul intern cât și cupele europene. Cei de la Pieno sunt pe penultimul loc din prima ligă din Lituania și sunt ultimii în grupa de FIBA Europe Cup. „E un meci dificil”, spun oficialii Energiei.

    sport-02-13

    Se tem de lituanieni

    Pieno este o echipă care se impune rar. În cele 18 etape din campionat, cei de la Pieno au obținut doar cinci victorii, o contra performanță pentru o echipă care anul trecut era printre fruntașele primei ligi din Lituania. Târgujienii se tem de acest meci, au și toate motivele să o facă atâta timp cât Pieno a arătat o formă bună în partidele din cupele europene. „Meciul din Lituania va fi foarte greu. Este o echipă cu un stil aparte, ca toate echipele din Lituania, foarte rapide și cu foarte multe aruncări de trei puncte. Ați văzut rezultatele din primele două meciuri, au marcat aproape 90 de puncte în Franța și 96 de puncte, dacă nu mă înșel, acasă cu Cibona. Este un stil deosebit de modul nostru de joc, va trebui acolo să ne pregătim pentru asta. E un meci important în lupta pentru calificare, e un meci în deplasare și va fi foarte greu”, a comentat Iannis Diamantakos.

    Tehnicianul Energiei

    În primul rând este vorba de oboseala acumulată, apoi avem și un drum lung de făcut. „Din păcate noi, foarte repede, trebuie să trecem la pregătirea meciului următor, cel pentru FIBA Europe Cup. Evident, ne pregătim cât putem mai bine pentru meciul din Lituania și vom avea timp să ne pregătim și pentru meciul de la Oradea, chiar dacă nu știu când vom mai ajunge și la Târgu Jiu”, a mai punctat Diamantakos. În plus, tehnicianul Energiei spune că jucătorii fac sacrificii mari pentru ca rezultatele să fie pozitive. „Probabil nimeni nu aștepta ca după plecarea lui Antonis ca noi să câștigăm două meciuri. Acesta nu este meritul meu, este meritul jucătorilor! Mai multă lume se aștepta să pierdem chiar la diferență, mai ales cu BC Mureș, care era pe primul loc, la fel și cu Le Havre. Datorită faptului că jucătorii au demonstrat un profesionalism ridicat și am muncit cât s-a putut munci, am reușit aceste două victorii după care au venit și două înfrângeri”, a mai spus Diamantakos.

    Guțoaia optimist

    În ultimul timp, Adi Guțoaia a fost un jucător de bază în echipa gorjeană, așa că și aportul acestui jucător va conta în meciul de astăzi. „Este un program destul de încărcat, dar așa este frumos. S-a pictat acest tablou un pic mai sumbru, cu multe meciuri, cu multe deplasări, dar încercăm să facem ceea ce nu se așteaptă prea multă lume, adică să câștigăm meci de meci, chiar dacă nu avem prea mult timp să ne pregătim tactic meciurile așa cum ne-am dori. Nu cred că este sportiv care să meargă la un meci să piardă. Grupa noastră este disputată, am văzut că Pieno a pierdut la două puncte în fața celor de la Cibona, jucăm acum la ei acasă, e o echipă în care aruncă toată lumea foarte bine de trei puncte. Vom face ajustările pentru meciul respectiv și vreau să câștigăm”, a comentat Adi Guțoaia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!