spot_img
Altele
    AcasăNews AlertBate și Enegia pe cineva?

    Bate și Enegia pe cineva?

    Gorjenii vor să părăsească ultimul loc în Liga Națională după o victorie la Suceava

    Acum câteva zile handbaliștii de la Energia și-au primit lefurile pe card. Mare le-a fost suprinderea jucătorilor să vadă că șefii s-au ţinut de cuvânt și le-au tăiat jumătate din venituri. „E clar că nimănui nu-i convine când nu-şi primeşte salariul, dar sunt nişte măsuri cred eu destul de normale, pentru că trebuie să se plătească numai performanţă şi nu contraperformanţa. Aceste măsuri s-au luat din cauza rezultatelor nefavorabile pe care le-am avut în această perioadă. Sper că măsurile care s-au luat în această perioadă i-au făcut pe băieţi să realizeze că nu este de glumă, că doar performanţele se plătesc şi nu contraperformanţele şi cred că acest lucru îi va motiva foarte mult”, spune antrenorul Liviu Andrieș. Ei bine, măsura a fost luată cu câteva zile înaintea unui meci important, duelul codașelor din campionat. „Da, e derby-ul suferinţei, ţinând cont de situaţia din clasament, se întâlnesc locurile 12 şi 13, cred că până acum e unic pentru echipa noastră, de când evoluează în Liga Naţională, să fim pe această poziţie. Din păcate, e derby-ul suferinţei, un meci destul de important, un meci care este după o perioadă de trei săptămâni de pauză, un meci pe care îl aşteptăm după această pauză să-l disputăm. E un meci care poate să ne dea un moral bun, pentru că ştim că săptămâna care urmează avem trei jocuri într-o săptămână, trei jocuri destul de importante şi destul de grele”, a mai spus Andrieș.

    Care-i favorita?

    Înainte de startul sezonului, Energia avea gânduri europene, însă acum oltenii au ajuns să se bată penru evitarea retrogradării. „Este un meci de campionat, ţinând cont de ceea ce urmează, da, putem spune că e un meci destul de important şi de decisiv pentru ceea ce urmează. Sperăm să venim cu puncte de acolo, cu victorie pentru a pregăti următoarele două jocuri foarte grele care urmează după această etapă. Ţinând cont de ultimele două rezultate, e clar că Suceava pleacă cu prima şansă, dar ţinând cont de ce jucători avem noi şi ce jucători au cei de la Suceava, e clar că noi trebuie să fim favoriţi, din punctul meu de vedere ca antrenor. Eu sper că 60% sunt de partea noastră”, a mai declarat Andrieș.

    Program greu

    După acest meci de la Suceava, pentru Energia urmează duelurile cu Dinamo și Călărași, ambele săptămâna viitoare. „Este un program destul de greu, ţinând cont şi de problemele medicale pe care le avem, vom vedea ce se va întâmpla după fiecare joc, trebuie să luăm meci cu meci şi vom vedea ce se va întâmpla. Din păcate nu prea suntem apţi, dar dacă suntem, putem să facem faţă, vom vedea, Doamne fereşte să se mai întâmple vreo accidentare în acest prim joc pe care îl avem la Suceava. Luăm meci cu meci şi vom vedea ce se va întâmpla. La ora actuală sigur nu putem să contăm pe Dragnea, pe Apolzan, pe mai vechi accidentatul Mota, să sperăm că până la ora jocului şi ceilalţi care mai au mici probleme vor reveni.Mici probleme mai sunt şi cu Enache, mici probleme sunt şi cu Kekezovic, Giotoiu a avut ceva probleme şi a făcut nişte injecţii în genunchi şi a avut nevoie de câteva zile de pauză, după aceea a făcut antrenament, iar apoi două zile de pauză pentru a-şi face acele injecţii. Sunt probleme medicale destul de importante, sper eu ca băieţii să strângă din dinţi şi să fie apţi atât fizic, cât şi moral pentru acest joc destul de important”, a mai spus Andrieș.

    „Valoarea jucătorilor pe care îi avem la Târgu-Jiu, în comparaţie cu valoarea jucătorilor de la Suceava, ne face şi ne obligă să câştigăm acest joc”, Liviu Andrieș, antrenor Energia

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: