spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Câinele" Dragnea vrea victorie cu Dinamo

    „Câinele” Dragnea vrea victorie cu Dinamo

    Jucătorul Energiei vrea ca echipa lui să câştige meciul de sâmbătă seara

    Dorin Dragnea s-a lansat în handbalul mare de la Dinamo. Sâmbătă, handbalistul va fi pus să joace contra echipei Dinamo, cea care cu siguranţă i-a rămas în suflet lui Dragnea. Un meci special, însă Dorin Dragnea spune că pe parcursul meciului va fi adversar şi va urmări doar interesul propriei echipe.

    Ţine minte toate meciurile

    Chiar dacă joacă la Energia, Dorin Dragnea are în suflet Dinamo. E şi normal atâta timp cât acest club l-a făcut handbalist. Jucătorul a petrecut doi ani la Dinamo, iar meciurile jucate acolo i-au rămas în minte. „Vă daţi seama că după 2 ani petrecuţi acolo îmi amintesc fiecare meci de acolo. Este un meci normal pentru mine. În afara terenului suntem prieteni, colegi, foşti colegi, dar în teren suntem adversari”, a declarat Dorin Dragnea. Handbalistul Energiei recunoaşte că ştie toate punctele forte dar şi cele slabe ale foştilor săi colegi, iar toate aceste cunoştinţe despre adversar le-a dat mai departe. „Îi ştiu pe toţi, îi ştiu cum joacă, care le sunt calităţile, chestiile lor negative, cum se comportă când sunt nervoşi, ştiu totul. Şi ei mă ştiu pe mine, dar tot ce ştiu despre ei i-am spus şi lui Liviu Andrieş”, a comentat Dragnea.

    Victorie şi atât

    Pentru Dragnea, meciul de sâmbătă seara este unul greu, chiar dacă Dinamo este o echipă mai slabă. „E un meci greu, Dinamo e o echipă care nu se grăbeşte în atac, e o echipă pragmatică cu jucători tineri dar şi 2-3 cu experienţă. Oamenii lor cheie sunt Cojocea şi Săulescu. Pe lângă ei mai sunt un Capotă, Rona, cei tineri. Dar putem să câştigăm. Cum îi putem bate? Apărare, contraatac şi faza a doua. Nu trebuie să ne grăbim pe poziţional”, a mai spus Dragnea. Handbalistul îşi aduce aminte de clinciurile din trecut. „Sper să nu iasă cu scântei aşa cum s-a întâmplat pe vremea domnului Stângă, va fi un meci foarte tare”, a mai declarat Dragnea. Jucătorul e decis şi vrea cele două puncte din partida din week-end. „Avem prima şansă, nu discutăm de un eşec. Sunt nemulţumit cum s-a terminat meciul de la Bacău mai exact de diferenţa de scor. Nu cred că am jucat atât de prost, în prima repriză ne-am ţinut de ei, în partea a doua ne-am rupt de parcă eram rupţi din alt film. Am pierdut la limită cu Suceava şi apoi la Timişoara. Ştiu programul, jucăm cu echipe puternice, foarte puternice. Ne propunem să jucăm bine şi dacă putem să câştigăm. Sper să nu ni se mai întâmple ce a fost la Bacău. Putem bate pe Reşiţa şi Odorhei, dar să nu mai greşim la fel de mult”, a mai declarat Dorin Dragnea.

    Două meciuri şi apoi vacanţă

    Handbaliştii de la Energia vor avea două meciuri după care în Liga Naţională va fi pauză competiţională pentru o perioadă de trei săptămâni. „Câştigăm meciurile cu Dinamo şi U Cluj şi apoi vine o pauză în care putem trage linie. Ar fi deja şase meciuri disputate şi deja ne-am crea o impresie despre evoluţia echipei noastre”, a declarat şeful secţiei de handbal de la Energia, Andrei Maioreanu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: