spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertClinci românesc în Cupa EHF!

    Clinci românesc în Cupa EHF!

    Energia-Dinamo se joacă în dublă manșă, sâmbătă prima parte în capitală iar duminica viitoare revanșa la Târgu-Jiu

    A venit ora marelui debut în cupele europene. De fapt vorbim de un redebut al echipei de handbal Energia în competițiile continentale, de data aceasta în Cupa EHF. Vorbim de a doua competiție ca și valoare din Europa, după Champions League. Ei bine, această competiție pare o pălărie prea mare pentru Energia, însă fiind totuși vorba de primul tur preliminar, târgujienii nu sunt chiar atât de mici într-o întrecere mare. Echipele mari vor intra în scenă mult mai încolo, acum e rândul duelurilor echipelor mici, iar Energia asta este acum fără supărare. Cei de la Energia abia au așteptat să joace în cupele europene, însă senzația de meci european nu se prea face simțită în condițiile în care gorjenii vor da peste Dinamo. „E curat ghinion. Nu e prea plăcut să joci în Europa contra unei echipe de la tine din țară din mai multe motive. Primul e legat de faptul că una din cele două echipe va părăsi Europa, al doilea motiv e că legat de senzația care ți-o dă un meci european când te duelezi cu o echipă din altă țară. Nu mai spun că nici noi, și cred că nici Dinamo nu ne bucurăm că jucăm unii împotriva altora”, a spus Doru Geamănu. Suficiente motive, dar forul continenta de handbal nu a ținut cont de nimic și la extragere a dat în primul tur un duel românesc.

    sport-02-4

    Cred în calificare

    Acest duel ilogic pentru cupele europene se va desfășura în dublă manșă. Primul joc se va juca în capitală și din păcate nu va putea fi urmărit la tv de fanii Energiei. „Sunt două meciuri speciale pentru că sunt meciuri de cupă europeană şi sunt convins că echipa noastră se va mobiliza şi meciurile vor fi altfel, ceva în genul Supercupei României, unde s-a jucat cu un trofeu pe masă, unde echipa noastră s-a mobilizat foarte şi a jucat foarte bine. Eu zic că numai neşansa ne-a lipsit de aducere a unui trofeu la Târgu-Jiu. Cupele europene se joacă în două manşe, să dea posibilitatea publicului să-şi urmărească echipa favorită pe teren propriu. Multe meciuri s-au terminat cu victoria gazdelor şi a decis diferenţa de golaveraj. Asta arată că echipele sunt apropiate valoric şi poate forma de moment sau poate inspiraţia jucătorilor în meci poate să decidă ce echipă se va califica. Eu cred că jucătorii noştri se vor mobiliza exemplar şi sper ca noi să ne calificăm în turul următor şi acest lucru să se facă pe terenul din Târgu-Jiu, sub ochii spectatorilor noştri”, spune Doru Geamănu. Oficialul Energiei este încrezător în forțele echipei sale. „Teoretic n-avem nimic de pierdut, dar orice jucător, orice antrenor, orice conductor de club îşi doreşte să câştige orice meci şi bineînţeles că toţi vrem să trecem în turul următor. Sunt două meciuri care contribuie şi la uniformizarea lotului nostru, la stabilirea şi întărirea relaţiilor de joc dintre jucători, meciuri care ne vor folosi şi pentru meciurile următoare din campionat”, a mai spus Geamănu.

    Mobilizare generală

    Antrenorul Energiei, Liviu Andrieș se află la al treilea sezon european pe banca Energiei. Liviu Andrieș este încrezător este încrezător în echipa sa și promite un meci bun în capitală. „La primul joc e clar că ne ducem să ne vindem scump pielea, să jucăm şi dacă reuşim să câştigăm e foarte bine, dacă pierdem la o diferenţă mică de goluri şi meciul de acasă să fie cel care să asigure calificare cred că ar fi foarte bine. Ne ducem să scoatem cât mai mult posibil în favoarea noastră la acest prim tur”, spune Liviu Andrieș. Tehnicianul merge mai departe și susține că echipa sa poate trece mai departe chiar dacă în față va fi un adversar greu de învins. „Toate jocurile au importanţa lor, aceste două jocuri au o importanţă aparte pentru că e o altă competiţie, e o competiţie europeană. Datorită faptului că ne-am calificat în această cupă europeană de aceea şi devin aparte, este un meci în primul tur al Cupei EHF, din păcate sorţii ne-au hărăzit un adversar destul de puternic, sigur cel mai puternic adversar din acest prim tur al Cupei EHF. După cum am arătat şi la Supercupa României, sunt convins că băieţii se vor mobiliza şi vor avea o prestaţie bună. Sper să scoatem cât mai mult din acest prim joc, jucăm la Dinamo meciul în deplasare şi ei vor fi la fel de mobilizaţi, pentru că este o participare a lor în cupele europene după foarte mult timp şi cred că îşi doresc şi ei la fel de mult cum ne dorim şi noi o calificare. Se anunţă un meci echilibrat, important pentru ambele echipe. Putem să spunem că nu plecăm ca şi favoriţi, Dinamo e considerată ca şi favorită, dar noi, cum am demonstrat-o şi în meciurile de pregătire şi în acest început de campionat, ne mobilizăm şi jucăm mult mai bine cu echipele care pleacă favorite şi vrem să ne vindem scump pielea. Va fi un meci care se joacă în două manşe, de aceea primul joc e destul de important, trebuie să-l gestionăm bine şi să scoatem cât mai mult din acest prim joc”, a încheiat Liviu Andrieș.

    „Dubla cu Dinamo va fi foarte grea, o să fie un meci foarte greu la Bucureşti, ne dorim foarte mult să câştigăm această manşă şi să ne calificăm. Cred că foarte important la Bucureşti este să facem un meci bun, să facem spectacol, să mulţumim pe toate lumea, iar apoi să reuşim să tranşăm calificare aici, în meciul de acasă”, Claudiu Dediu, jucător Energia

    „Ambele meciuri sunt importante, nu trebuie să greşim. Am încredere că putem să ne calificăm. Eu zic că şansele sunt 50-50, nu cred că există vreo favorită”, Rareș Păunică, jucător Energia

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: