spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Creştem de la meci la meci"

    „Creştem de la meci la meci”

    Anton şi Breeveld sunt siguri că echipa lor va face partide bune în campionat

    Pandurii nu a rupt gura târgului în primele două meciuri oficiale ale sezonului, însă târgujienii se ascund în spatele rezultatelor. „Începutul e mai greu, dar am scos rezultate bune, nu am pierdut”, spune căpitanul Paul Anton. Mijlocaşul pandurilor recunoaşte că echipa sa nu are motoarele turate la maxim, dar nu-şi face griji. „Ne lipseşte ritmul de joc, nu suntem în forma maximă, dar am încredere că vom creşte de la meci la meci şi vom căpăta un ritm bun care să ne aducă rezultate bune şi un joc consistent”, a declarat Anton. Acelaşi punct de vedere îl are şi Nicandro Breeveld. „Echipa va juca bine, vom face meciuri bune şi vom obţine rezultate la fel de bune”, a spus Breeveld.

    Nu-şi fac griji

    Târgujienii au jucat două meciuri în deplasare, iar acum urmează să joace două partide acasă. „Este important că nu am pierdut, am jucat meciuri în deplasare şi am reuşit un rezultat de egalitate la Craiova dar şi o victorie la Mediaş în Cupa Ligii. Echipa sunt convins că va juca altceva de la meciul următor, venim acasă şi în faţa suporterilor noştri vom face meciuri bune”, a comentat şi preşedintele executiv Eugen Pârvulescu. Acesta este dublat de Mihai Prunariu. „Am mare încredere în stafful tehnic, în jucători, echipa noastră va juca mai bine în meciurile care vor urma”, a mai declarat şi Mihai Prunariu, preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii. Deividas Matulevicius este şi el convins că echipa are valoare şi se va impune în meciurile următoare. „Echipa are un lot valoros, asta e clar, iar atmosfera din vestiar este una propice performanţei. Suntem o adevărată familie, dar mai avem nevoie de ceva timp pentru a juca şi mai bine, pentru a închega relaţiile de joc, pentru a valorifica potenţialul fiecărui jucător. Răduț a mai jucat aici, Nistor la fel, iar Iorga şi Gezim vor mai avea nevoie doar de foarte puţin timp pentru a se integra cât mai bine. Cu fiecare antrenament simt totuşi, că relaţiile de joc dintre noi se îmbunătăţesc”, a spus şi Matulevicius.

    Doi revin, unul stă

    Pentru meciul de duminică seara programat la ora 21:00 la Târgu-Jiu contra celor de la CFR Cluj, Petre Grigoraş are motive de bucurie. Doi din jucătorii care nu au evoluat în meciul de la Craiova, Nicandro Breeveld şi Deividas Matulevicius revin în echipă. „Mi-am reluat antrenamentele cu echipa, nu mai simt nicio durere la picior după acea accidentare şi cred că sunt pregătit 100% şi pentru joc. Chiar am forţat puţin la ultima şedinţă de pregătire şi totul pare ok. Abia aştept să revin pe teren. Ajunge cu ghinionul pe care l-am avut în ultima vreme”, a comentat Matulevicius. Şi Breeveld va fi apt pentru meciul cu CFR. „Săptămâna trecută m-am antrenat singur, acum fac cu echipa. Sunt pregătit. Sunt apt, mă antrenez şi pot să joc. Fiecare jucător vrea să joace, din păcate nu am putut să joc”, a comentat şi Breeveld. Din păcate, Grigoraş a primit şi o veste proastă. Erico da Silva nu va juca cel puţin în cele două meciuri de acasă cu CFR şi Ceahlăul, problema medicală a fundaşului fiind destul de serioasă. Ieri, jucătorul a efectuat un nou RMN şi a fost diagnosticat cu întindere a ligamentului colateral intern, aşa că va sta două săptămâni în afara terenului. Mai mult ca sigur, Erico va absenta în partidele cu CFR şi Ceahlăul, urmând a se stabili dacă fundaşul va evolua în meciul cu Steaua de peste trei etape.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: