spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCristi Antonaru - îngerul păzitor al Energiei

    Cristi Antonaru – îngerul păzitor al Energiei

    Portarul a făcut meciuri foarte bune în etapele scurse până acum fiind de departe cel mai bun jucător al Energiei

    În vară, oficialii echipei de handbal Energia Pandurii au decis să schimbe liniile la echipă, aşa că după o remaniere a lotului a venit un val de transferuri care au adus un suflu nou la echipă. Aşa se face că au fost aduşi mai mulţi handbalişti, însă după disputarea a jumătate din sezonul de toamnă nu toţi au şi confirmat. Dacă ar fi să se facă o analiză până acum, un singur jucător poate fi considerat un transfer bun, portarul Cristi Antonaru. Acesta are o medie de 14 parade pe meci, ceea ce-l pune în topul celor mai buni portari din Liga Naţională. „Aşa este, Cristi Antonaru a intrat bine în acest sezon, a făcut meciuri bune, ne-a ajutat foarte mult şi pentru asta îl felicit”, a comentat antrenorul Liviu Andrieş.

    Cel mai constant

    Atunci când l-au convins să vină la Energia, Cristi Antonaru era văzut ca rezerva lui George Şelaru. Până la urmă, ultimul nu a mai venit preferând să trădeze Energia pentru Ştiinţa Bacău, iar Antonaru a devenit numărul 1 pentru Energia. Ei bine, portarul venit de la Timişoara a demonstrat că chiar este numărul 1 la echipă încă din primele jocuri având o prestaţie care merită toate aplauzele. „Cristi Antronaru are o medie foarte bună de mingi parate pe meci. este un portar care ne-a ajutat foarte mult şi sper să continue pe aceeaşi linie. Se ştie că în handbal portarul contrează foarte mult, iar Cristi Antonaru a dat moral echipei prin intervenţiile pe care le-a avut. Ştiţi foarte bine că nu îmi place să evidenţiez pe cineva, mizând pe tot grupul, dar Cristi Antonaru este unul din cei mai importanţi oameni ai noştri din acest start de sezon, fiind constant aproape meci de meci. a mai făcut şi el unele erori, dar per ansamblu este pe plus şi sper să continue pe aceeaşi linie”, a declarat Liviu Andrieş.

    Vrea performanţă

    Antonaru a venit la Energia în vară pentru a face performanţă. Până acum a reuşit să fie îngerul păzitor al buturilor gorjene. Portarul spune că paradele sale dintre buturi aduce şi moral echipei sale, aşa că are de gând să facă în continuare meciuri foarte bune. „Evoluţia mea sper să fie la fel de bună ca până acum, chiar mai bună, să-mi ajut coechipierii, să le dau un plus de moral, să aibă bază în mine în poartă şi să înscriem cât mai multe goluri. Secretul? Să fii muncitor, să tratezi toate meciurile cu seriozitate şi să ai şi o echipă bună în faţă. Cum îi ajuţi tu pe ei, trebuie să te ajute şi ei pe tine”, a comentat Cristi Antonaru. Acesta spune că s-a adaptat rapid la Târgu-Jiu, iar acum se gândeşte cum să ajungă cu echipa în top. „Cred că m-am adaptat foarte repede, cunoşteam şi jucătorii. Cu siguranţă putem prinde şi locul 4, sau 5. Depinde de noi, să câştigăm meciurile care trebuie, în special cele de acasă. Aici s-a început un proiect foarte bun, cu idealuri măreţe şi am zis să vin şi să le atingem împreună. În 2-3 ani se poate spera la titlu, anul ăsta nu cred că putem pune problema la titlu”, a mai punctat Antonaru. Referitor la rezultatele din campionat, portarul spune că multe meciuri se termină fără a se şti câştigătoarea dinainte. „Sunt echipe foarte echilibrate aşa că sunt şi anumite surprize. Nu multă lume se aştepta să piardă Bacăul la Baia Mare sau noi să batem acolo. Se vor mai întâmpla surprize”, a mai punctat Antonaru.

    E titular indiscutabil

    Evoluţia lui Cristi Antonaru din acest start de sezon l-au pus pe portar în postura de titular indiscutabil. Aşa se face cp meci de meci, antrenorul Liviu Andrieş începe cu Cristi Antonaru între buturi, rezerva Juzbasic fiind un portar la care s-a apelat foarte puţin în primele runde. „E bine că avem concurenţă, cred că asta îşi doreşte orice antrenor”, a mai declarat Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: