spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCSM Târgu Jiu întâlnește una dintre cele mai puternice echipe din Liga...

    CSM Târgu Jiu întâlnește una dintre cele mai puternice echipe din Liga Florilor

    CSM Târgu Jiu se pregăteşte pentru una dintre cele mai dificile confruntări din acest tur de campionat. Sâmbătă, 14 ianuarie, la Târgu Jiu vine Gloria Bistriţa, una dintre cele mai puternice echipe din handbalul românesc. Partida contează pentru etapa a-12-a din Liga Florilor şi va începe la ora 17.30.

    După calificarea senzaţională în turul următor al Cupei României, în dauna echipei SCM U Craiova, echipa pregătită de Liviu Andrieş şi Andrei Enache va da piept cu una dintre echipele de top din campionat, Gloria Bistriţa, cu un buget mult mai mare față de formația noastră.

    În ciuda palmaresului şi a componenţei lotului Bistriţei, handbalistele de la CSM Târgu Jiu sunt pregătite şi hotărâte să se lupte cu mult mai titrata adversară. Perioada excelentă prin care trece echipa pregătită de Liviu Andrieş a adus un plus de încredere în vestiarul echipei.

    Florenţa Ilie așteaptă cu încredere partida

    Cu încredere aşteaptă partida cu Bistriţa şi Florenţa Ilie, extrema CSM-ului. Handbalista spune că susţinerea publicului va fi un atu important în lupta contra Bistriţei, dar și unitatea grupului este foarte importantă: „Suntem pregătite pentru acest meci, aşa cum am fost pregătite şi pentru celelalte partide. Am creat la Târgu Jiu o echipă, cu un nucleu bine sudat. Jucăm acasă şi avem şi suporterii alături de noi, care sunt în număr din ce în ce mai mare, de la meci la meci şi suntem pregătite să ne batem cu oricine. Nu ştiu cât de mult contează că partida este televizată, noi oricum jucăm să câştigăm, pentru că la noi acasă vrem să fim nişte luptătoare şi cred că le va fi foarte greu adversarelor noastre de la Bistriţa. Ştim că Bistriţa este o echipă solidă, dar şi celorlalte echipe tari din campionat, Vâlcea sau Cisnădie, le-am pus probleme şi chiar am câştigat cu unele dintre ele. Sunt sigură că în acest meci grupul va face diferenţa. Suntem pregătite să ne batem cu Bistriţa, pentru asta venim în fiecare zi aici şi ne antrenăm. Am avut emoţii la început de campionat, când eram o echipă nou-promovată, dar acum cred că aceste emoţii s-au dus, dar la cum arată clasamentul acum, nici nu mai contează că suntem o echipă nou-promovată”.

    Meciul va fi televizat

    În premieră de la promovarea echipei noastre pe prima scenă a handbalului românesc, un meci din Liga Florilor este transmis în direct de la Târgu Jiu. Partida dintre CSM Târgu Jiu şi Gloria Bistriţa va fi transmisă în direct de postul de televiziune Pro Arena, post care deţine drepturile de televizare a partidelor din Liga Florilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: