spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCum știi că ești într-o relație de cuplu sănătoasă

    Cum știi că ești într-o relație de cuplu sănătoasă

    Intrăm într-o relație de cuplu pentru că vrem să fim fericiți. Nevoia de apartenență, de iubire și de afecțiune ne determină să ne căutăm un partener potrivit. Ne așteptăm ca dragostea să ne ofere un sentiment unic de bucurie, ceva ce nu am simțit niciodată în viața noastră. Nicio relație nu este însă perfectă, fiecare având o combinație de caracteristici sănătoase și nesănătoase.

    Deși oamenii petrec adesea mult timp discutând despre cum să identifice o relație toxică, nu se discută neapărat despre ce înseamnă o relație sănătoasă.
    Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Într-o relație de cuplu este vital să te simți fericit și susținut de partenerul tău. Dar este important să știi că nu este responsabilitatea partenerului tău să te facă fericit. Singura relație sănătoasă este cea în care fiecare partener este atent la el în timp ce își construiește partea sa în relație. A-ți asuma responsabilitatea pentru fericirea ta înseamnă să acorzi  prioritate sănătății tale emoționale, să te concentrezi pe acțiunile tale mai mult decât pe ale partenerului, să ai timp pentru tine și să te străduiești să aduci energie și stare de bine în relație, acest spațiu comun în care iubirea se împlinește.”
    Atunci când evaluezi sănătatea relației tale, este util să răspunzi la următoarele întrebări:

    • Aveți încredere unul în celălalt?
    • Vă respectați reciproc?
    • Vă susțineți interesele și eforturile fiecăruia dintre voi?
    • Sunteți sinceri și deschiși unul față de celălalt?
    • Vă permiteți să vă păstrați identitatea personală?
    • Discutați despre sentimentele voastre, speranțele, temerile și visele voastre?
    • Simțiți și exprimați afecțiune și tandrețe?
    • Există egalitate și corectitudine în relația voastră?

    Deși relațiile sunt unice în felul lor, există anumite caracteristici care diferențiază o conexiune interpersonală sănătoasă de una nesănătoasă. Iată câteva aspecte de luat în considerare.

    Încredere
    Încrederea este un element cheie al relațiilor sănătoase. Cercetările sugerează că abilitatea ta de a avea încredere în ceilalți este influențată de stilul tău general de atașament. Cu alte cuvinte, relațiile trăite în copilărie contribuie la modelarea așteptărilor tale referitoare la relația de cuplu.
    Dacă relațiile tale anterioare au fost sigure, stabile și de încredere, ai mai multe șanse să ai încredere în oameni, în relațiile viitoare. În caz contrar, dacă relațiile tale în copilărie au fost instabile și nesigure, este posibil să fie nevoie să lucrezi la problemele de încredere.

    Autenticitate
    O altă caracteristică a relațiilor sănătoase este abilitatea de a fi și de a te arăta partenerului tău așa cum ești. Deși cuplurile au niveluri variate de deschidere și dezvăluire de sine – cea din urmă se referă la cât ești dispus să împărtășești despre tine cu o altă persoană – nu ar trebui să simți niciodată că trebuie să ascunzi aspecte ale personalității tale sau să te schimbi.
    La începutul unei relații, poți să eziți sau să fii mai precaut în ceea ce privește ceea ce primești, ce și cât ești dispus să dezvălui. Cu timpul, pe măsură ce intimitate în relație crește, ar fi bine să te simți confortabil să dezvălui mai multe din gândurile, opiniile, credințele, interesele și amintirile tale.

    Granițe sănătoase
    Chiar dacă partenerul tău are nevoi diferite față de tine, este important să găsiți modalități de compromis, menținând în același timp granițele fiecăruia. Granițele nu au legătură cu secretele. Ele doar stabilesc faptul că fiecare persoană are propriile nevoi și așteptări.
    Granițele sănătoase sunt unice pentru fiecare individ și cuplu. Ele stabilesc ce vei accepta și ce nu vei accepta în relația ta. Exemple de granițe sănătoase includ acordul de a nu verifica telefoanele celuilalt, acordul de a permite fiecărui partener timp și spațiu pentru a avea prietenii în afara relației și respectarea spațiului personal al celuilalt.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: