spot_img
Altele
    AcasăNews AlertDeclinul lui Aplozan

    Declinul lui Aplozan

    Extrema Energiei s-a transformat rapid din golgheter al Ligii în deziluzie

    Atunci când a plecat la drum în actuala stagiune, Liviu Andrieş spunea că are pe cine să se bazeze în echipă. Unul din punctele forte pe care Andrieş miza era postul de extremă dreapta, acolo unde Darius Apolzan venea cu statutul de golgheter al ediţiei trecute de campionat. Dar, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la terenul de joc, iar Apolzan a ajuns din mare marcator un jucător care a dezamăgit în primele etape ale sezonului. Aşa că dintr-un titular, Apolzan va ajunge rezervă, antrenorul Andrieş fiind decis să-l ţină de acum încolo pe margine pe cel care anul trecut rupea plasele porţilor adverse.

    De pe extremă pe tuşă

    Lui Darius Apolzan nu-i merge bine în acest sezon. Chiar dacă pe plan familial lucrurile sunt ok, recent barza dăruindu-i un copil, în plan profesional lucrurile scârţâie. În primele etape ale noului sezon, Apolzan a dezamăgit ratând enorm de mult şi apărându-se inexact. Astfel, Andrieş a explodat şi l-a anunţat pe Apolzan că nu va mai face parte din favoriţii la titularizare. Deja, tehnicianul a şi găsit înlocuitor lui Apolzan prin mutarea lui Ionuţ Mazilu din inter dreapta în extremă şi introducerea în teren a lui Răzvan Mledenciu. Aşa că Apolzan sare din schemă pentru cel puţin o perioadă. „Lui Apolzan i s-a urcat la cap că a fost golgheter şi a prins puţin naţionala şi are impresia că totul se învârte în jurul lui. Începând din acest moment îi va fi greu să mai intre în teren. Nu am ce să mai fac, i-am tot dat şanse, am tot mers pe mâna lui dar degeaba”, a răbufnit Liviu Andrieş.

    Randament slab

    Anul trecut, Apolzan a avut o medie de 9-10 goluri marcate pe meci. A marcat 181 de goluri şi a ieşit golgeterul Ligii Naţionale. În acest campionat, Apolzan a avut o medie de 4-5 goluri pe meci, un randament mult mai slab care pe antrenorul Andrieş l-a nemulţumit total. În acest campionat, Apolzan a marcat 23 de goluri, ceea ce arată o scădere în evoluţia lui extremei dreapta de la Energia.

    Şi alţii sunt în vizor

    Pe lista neagră a lui Andrieş mai sunt şi alţi jucători care nu au dat randament până acum. Dorin Dragnea, Andrei Popescu sau Ciprian Şandru nu au jucat la potenţialul pe care îl aşteaptă Andrieş de la aceştia, însă deocamdată jucătorii au credit din partea antrenorului. „Nu avem un creier limpede care să construiască şi să aibă răbdare. În apărare avem momente în care în loc să fim un grup ne desfacem şi fiecare e pe cont propriu. Avem doar atacanţi, apărători avem doar câţiva”, a mai spus Andrieş cu trimitere la evoluţia unor jucători de la Energia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: