Energia este obligată să bată Vasluiul pentru a rămâne în prima ligă
Puși la zid pentru evoluția din acest sezon, handbaliștii de la Energia vor să dreagă busuiocul pe final de stagiune. Și cum astăzi de la ora 18:00, echipa de handbal va evolua pe teren propriu în fața celor de la HC Vaslui într-un meci extrem de important, în vestiarul Energiei nu se vorbește decât de victorie. „Văd un singur rezultat, victoria”, a spus unul din jucătorii Energiei, Andrei Enache. Orice alt rezultat în afara victoriei este o catastrofă pentru Energia. „Dacă e să facem egal sau să pierdem, coroborat cu victoria Sucevei asupra Timişoarei, șansele noastre de a rămâne în Liga Naționale scad, mai avem un ultim joc la Timişoara, dar nu trebuie să rămânem pe ultima sută de metri, trebuie să facem tot posibilul să câștigăm acest meci cu Vaslui de acasă”, spune și antrenorul Liviu Andrieș.
Croiți pe victorie
Atmosfera în vestiarul Energiei este bună, gorjenii fiind deciși să facă un meci mare contra moldovenilor de la Vaslui. Aparent, moldovenii par să fie lipsiți de griji, au sacii urcați în căruță, așa că și dacă pierd nu li se mai întâmplă nimic rău. Dar tocmai că sunt o echipă lipsită de griji îi fac periculoși, astfel că gorjenii iau în serios acest joc. „Cu siguranță va fi un meci foarte greu, Vaslui are o echipă cu jucători buni şi ei vor veni să joace fără nici un fel de presiune, atunci când joci fără presiune jocul îţi iese de la sine. Eu, ca şi altfel toți de aici, avem un singur gând şi anume victoria în meciul cu Vaslui, pentru că ne-ar asigura prezența la baraj, lucru care este cel mai important acum şi îmi doresc din suflet să facem exact cum au făcut cei de la Pandurii, care cu o etapă înainte de final şi-au asigurat liniștea pentru sezonul următor”, a mai spus Andrei Enache. Acesta merge mai departe și spune că există o miza uriașă pentru echipa lui. „Meciul este capital, ar fi păcat ca această echipă să retrogradeze, nici nu vreau să mă gândesc la asta. Suntem încă la mâna noastră, iar printr-o victorie mâine ne asigurăm prezența la baraj”, a mai punctat Enache. Acesta spune că nu e timpul să se facă reproșuri vizavi de evoluția din acest sezon. „Cred că fiecare din noi trebuie să ne reproșăm ceva, din moment ce echipa e la retrogradare, fiecare avem partea noastră de vină, dar nu cred că e important asta acum, cred că important meciul cu Vaslui şi atât, este important ca mâine să câștigăm, după care vom vedea cum abordăm barajul pentru a rămâne în prima ligă”, a încheiat Enache.
Abandonați și de fani?
De vreme bună, principalii finanțatori au început să ocolească echipa de handbal, motivul fiind lesne de înțeles, lipsa rezultatelor. Ei bine, în ultimul timp, din ce în ce mai puțini spectatori au decis să nu mai vină la meciuri pentru a nu se mai supăra. „E normal. S-a jucat cu sala goală la ultimele meciuri, oamenii vin ca să susțină o echipă care câștigă, o echipă de învingători, noi din păcate anul acesta i-am dezamăgit. Încă o dată îmi cer scuze pentru acest lucru, anii trecuți i-am învățat cu rezultate bune şi au fost permanent alături de noi, acum când nu sunt rezultate, e clar că şi suporterii nu mai vin la sală, dar cred că este un meci destul de important şi indiferent de ceea ce am făcut anul acesta, e clar că a fost un an dezastruos, poziţia şi evoluţia noastră o arată. Avem nevoie de fani”, a comentat Andrieș.

