spot_img
Altele
    AcasăNews AlertEliminare penibilă

    Eliminare penibilă

    Chiar dacă nu a avut obiectiv calificarea mai departe în Cupa României, echipa a doua a pandurilor s-a umplut de penibil. Una e să pierzi şi alta e să te faci de râs. Pandurii 2 s-a făcut efectiv de ruşine în meciul cu CS Universitatea Craiova, scor 1-6. asta deşi antrenorul Cristi Pustai a trimis jucători de la echipa mare care să joace. Dar, toată echipa a făcut figuraţie fiind efectiv umilită de nou înfiinţata echipă din Craiova. Momentele penibile au început încă dinainte de meci, atunci când la staţia de amplificare a fost pusă muzică de petrecere, o idee proastă din capul locului dar făcută pentru ca unor ziarişti să le iasă ştirea pentru presa centrală. Revenind la fotbal, Pandurii 2 a jucat cât de cât bine doar în prima parte, scor 0-1. Apoi, a venit măcelul, cinci goluri care au dărâmat efectiv echipa gorjeană. Degeaba a marcat Vlăduţi golul de onoare pentru că ruşinea era deja mare… De râs s-au făcut şi cei de la Motru care au pierdut la limită, 0-1 la Aurul Brad. Astfel, nicio echipă din Gorj nu s-a calificat în faza a V-a a Cupei României.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: