spot_img
11 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia cu gândul la play-off

    Energia cu gândul la play-off

    Gorjenii vor să termine sezonul regulat cu un parcurs de invidiat: şapte victorii la rând

    Echipa de fotbal Pandurii are cinci meciuri la rând fără victorie. Echipa de handbal masculin Energia Pandurii are cinci meciuri la rând câştigate. Ambele pot termina în primele patru locuri acest sezon şi astfel să obţină biletul pentru cupele europene. Dacă la fotbal lucrurile nu merg bine, la handbal toate sunt ca unse. Gorjenii au ajuns să aibă cinci victorii şi se pregătesc de încă două, la CSM şi acasă cu Timişoara. Aceste două jocuri pot fi partide prin care oltenii vor pregăti partea a doua a campionatului, play-off-ul. Primul din cele două partide va avea loc astăzi în capitală contra lui CSM Bucureşti, un joc ce trebuie câştigat fără emoţii.

    N-ar trebui să aibă emoţii

    Pentru Energia, ultimele două etape sunt meciuri de verificare. „Locul 4 va fi locul pe care îl vom ocupa la finalul sezonului regulat. Nimic nu se va mai putea întâmpla”, spune antrenorul Liviu Andrieş. Acesta nu concepe ca echipa sa să nu câştige aceste ultime două jocuri. „Victoriile aduc victorii, victoriile aduc o stare de bine în echipă. Vrem să câştigăm fiecare meci, vrem să acumulăm cât mai multe puncte”, spune Andrieş. Acesta spune că meciul de la CSM Bucureşti ar trebui să fie câştigat cam fără emoţii de ai lui. Nu de alta, dar joacă echipa de pe locul 4 cu ultima din Liga Naţională. „Este o partidă care ne este la îndemână. Dacă ne uităm pe clasament şi mai ales după ce s-a întâmplat în ultima etapă, înfrângere a CSM-ului în faţa celor de la Suceava, suntem favoriţi, dar trebuie să ne luăm toate măsurile de precauţie şi să fim foarte atenţi, pentru că niciun meci nu seamănă unul cu celălalt. Cei de la CSM nu au nimic de pierdut, noi venim după cinci victorii, cu un moral foarte bun. Sunt convins că vom câştiga acest meci, ceea ce înseamnă un lucru extraordinar să acumulăm şase victorii la rând”, a declarat Liviu Andrieş.

    Probleme de lot

    Pentru jocul din această seară, Liviu Andrieş nu va putea miza pe mai mulţi jucători. Portarul George Şelaru nici nu a făcut deplasarea, acesta fiind accidentat la genunchi, indisponibili fiind şi pivoţii Ghiţă Roman dar şi Dan Ilieş. Din păcate, alţi doi jucători sunt incerţi, Mazilu şi Asoltanei, însă aceştia au şanse să joace în acest meci cu CSM. „Nu putem să îl folosim pe George Şelaru la acest meci. Din păcate şi George Şelaru are o problemă medicală. După meciul cu Turda s-a ales cu o contuzie. În primă fază ne-am speriat, dar, din fericire nu este nimic grav. El trebuie să i-a o pauză de 7 până la 10 zile. Nu putem să îl folosim la meciul cu CSM Bucureşti. Indisponibili pentru acest meci sunt şi Roman Gheorghe şi Dan Ilieş. Din păcate Roman are o întindere către ruptură şi trebuie să i-a o pauză de vreo trei săptămâni. Sper ca la ultimul meci, cel cu Timişoara să revină pentru că avem nevoie și de el în play-off. Orice jucător este important pentru play-off. Tot la meciul cu Timişoara cred că va reveni şi Dan Ilieş”, a mai declarat antrenorul principal al Energiei, Liviu Andrieş.

    „Trebuie să câştigăm, să avem aceeaşi prestaţie ca şi în ultimele meciuri. Nu este doar o simplă partidă, este o partidă de campionat în care trebuie să ne concentrăm şi să câştigăm”; Liviu Andrieş, antrenor Energia

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: