spot_img
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, gata de startul pregătirilor

    Energia, gata de startul pregătirilor

    La finalul acestei săptămâni, echipa de baschet Energia Târgu-Jiu se va reuni. La prima şedinţă de pregătire vor fi prezenţi toţi componenţii lotului, noul antrenor al Energiei, Antonis Constantinides aşteptând cu interes acest prim contact cu noua sa echipă. „Primul antrenament este, de obicei, cel mai greu, deoarece jucătorii sunt nevoiţi să se adapteze la noua filosofie de joc, una pe care o vor urma tot sezonul. Eu, personal, aştept cu nerăbdare prima întâlnire cu jucătorii şi asistenţii mei. Pentru mine, dar şi pentru staff-ul meu, noul sezon este o provocare foarte mare. Vă asigur că suntem pregătiţi 100% pentru a înfrunta-o”, a declarat Constantinides. Referitor la campania de achiziţii, tehnicianul gorjenilor s-a arătat mulţumit de mutările făcute. „Am construit un lot de calitate, care conţine jucători rapizi şi atletici pe poziţiile 2-3. Voi dispune de jucători ce ne pot ajuta în orice moment al jocului, unii cu experienţă ce o pot împărtăşi cu cei mai tineri ai echipei. Acest lucru poate constitui un atuu al Energiei. Sunt foarte încântat de lotul pe care l-am construit”, a mai punctat Constantindes pentru totalbaschet.ro. Aşadar, perioada următoare este foarte importantă pentru echipă, iar tehnicianul şi-a fixat obiectivele. „Baschetul este un sport de echipă, ci nu unul care depinde de un singur jucător. Am o experienţă de 10 ani, iar de fiecare dată obiectivele echipei au fost şi obiectivele mele. Voi ajuta echipa să îşi atingă obiectivele, dar şi aceasta mă va ajuta pe mine pentru a urca în cariera de antrenor. Pentru acest lucru, voi munci în fiecare zi, în fiecare secundă. Cunosc foarte bine campionatul din România, dar la fel de bine cunosc şi modul în care îmi voi ajuta echipa să cunoască gustul succesului”, a încheiat cipriotul Constantinides.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: