spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEric, colecţionar de trofee

    Eric, colecţionar de trofee

    Ieri, Gazeta Sporturilor a decernat premiile pentru cei mai buni oameni de sport din România. Ei bine, din nou Eric de Oliveira a luat marele pot fiind desemnat stranierul anului. Brazilianul pandurilor mai primise într-o altă gală premiul pentru cel mai bun jucător străin din România. „Trofeele sunt obţinute cu ajutorul colegilor. Fără ei dar şi fără presă nu cred că aş fi câştigat. Eu mă bucur că am ajuns la Pandurii, echipa vicecampioană a României şi participantă în grupele Europa League”, spune Eric. Acesta de când a venit la Pandurii a luat patru trofee. A fost declarat cel mai bun fotbalist al Ligii 1 în lunile septembrie şi octombrie, apoi a primit acel premiu al Galei Fotbalului Românesc pentru ca acum şi Gazeta Sporturilor să-l desemneze cel mai bun stranier din Liga 1.

    Pustai pe 6 la antrenori

    În top a intrat şi Cristi Pustai. Antrenorul care a dus Pandurii în grupele Europa League dar a şi obţinut titlul de vicecampion naţional a fost depăşit de cinci antrenori. De exemplu, Cosmin Contra a fost sub performanţele pandurului dar a ieşit pe locul 3. Primul a ieşit Laurenţiu Reghecampf, al doilea Mircea Lucescu, al treilea Contra, pe locul patru a fost Dan Petrescu, pe cinci a fost Cosmin Olăroiu iar Pustai a terminat al şaselea.

    Chiricheş şi Maxim în top

    Tot Gazeta a desemnat şi cei mai buni fotbalişti români. Ei bine, Vlad Chiricheş a fost desemnat cel mai bun jucător român urmat de Alex Maxim. Ambii au plecat în fotbalul mare de la Pandurii, aşa că la aceste performanţe a contribuit şi clubul gorjean. Totul gazetei se face pe baza voturilor. Astfel, antrenorii din Liga 1, căpitanii echipelor dar şi preşedinţii votează. Tot la vot participă şi oamenii importanţi din redacţia Gazetei dar şi publicul prin intermediul publicaţiei online.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: