spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertFinal de cantonament la Pandurii !

    Final de cantonament la Pandurii !

    Gorjenii mai au de jucat astăzi un meci amical, după care vor reveni în ţară pentru a începe mini-returul

    Vicecampionii României, Pandurii au avut două stagii de pregătire în Turcia în care au încercat să pună la punct totul astfel încât în meciurile de campionat să fie cât mai tari. „O să fim în continuare o echipă tare, vă asigur”, spune preşedintele Eugen Pârvulescu din Turcia. „Echipa este de la joc la joc în uşoară creştere. Am văzut prospeţime la jucători şi, în primul rând atitudine. Se simte foarte mult concurenţa dată de faptul că avem un lot echilibrat şi fiecare jucător îşi vede de ce are de făcut pe teren”, a declarat ieri Eugen Pârvulescu.

    Victorie de moral

    După ce au fost bătuţi cu 5-1 de Şahtior, gorjenii au decis ca în urătorul amical cu Vardar Skopje să mizeze pe jucătorii de rezervă. „Am reuşit să câştigăm această partidă, cu un adversar bun. A fost un test util pentru echipa noastră, care a învins campioana Macedoniei, o echipă puternică, cu agresivitate. Jucătorii au răspuns bine, au făcut o partidă bună şi eu sunt mulţumit de atitudinea lor şi dorinţa lor de a prinde un loc în primii unsprezece. Există o concurenţă mare la echipă, sunt dubluri pe toate posturile, şi fiecare jucător trage să ajungă titular”, a comentat Pârvulescu pentru siteul oficial al oltenilor. În acest amical cu Vardar, Pustai a mizat pe rezerve, iar aceştia au jucat bine. Jucătorii folisiţi în acest meci au fost următorii: Gliwa – Paulinho, Mamele, Doru Bratu, Sipoto Bohale – Elton, Distefano (Nistor, min. 46) – Ciucur, Nicoară (Distefano, min. 68) – Alex dos Santos, Shamsin (Bud, min. 62). Astăzi după-amiază, gorjenii vor mai juca un amical, contra celor de la Chernomorets Odessa. „În ultimul joc din acest stagiu, mai mult ca sigur tehnicianul nostru va încerca să-şi alinieze formaţia pe care o va arunca în luptă la Galaţi. Este ultimul test şi cel mai important va fi jocul echipei, dar şi rezultatul pentru că victoriile aduc victorii. Totuşi, în primul rând ne interesează sănătatea jucătorilor, vrem să plecăm în ţară cu toţi jucătorii valizi”, spune Pârvulescu.

    Nistor croit să facă treabă

    Punctul de vedere al preşedintelui este întărit şi de unul din cei mai importanţi jucători, decarul Dan Nistor. „Este bine că am câştigat cu 1-0 pentru că veneam după o înfrângere foarte drastică, 5-1 cu Şahtiorul. Ne bucurăm că am câştigat şi cred că suntem pe un drum foarte bun. Primul cantonament a fost mai obositor, a trebuit să acumulăm, dar acum echipa începe să joace din ce în ce mai bine şi sperăm la un mini-retur foarte bun din partea noastră. Eu cred că ne vom bate pentru locul 4 cu Vaslui, CFR şi cu Dinamo. Cred că Dinamo va fi cel mai periculos adversar din cele trei ţinând cont că Vaslui a mai slăbit puţin după plecarea lui Sânmărtean la Steaua. Şi CFR-ul este o echipă destul de tare”, a mai spus Nistor. Când a fost întrebat despre numărul ce-l va purta în retur, Nistor spune că nu estre apăsat importanţa acestui număr purtat de Eric în prima parte. „Deocamdată n-am marcat cu numărul 10 pe tricou, sper să o fac în campionat! Nu contează ce număr port, important e să-mi ajut echipa cât mai mult şi să ne îndeplinim obiectivele. E un număr cu greutate, ştiu ce a făcut Eric în tur, sper să fac şi eu acelaşi lucru în retur”, a mai declarat Nistor.

    „Avem veşti foarte bune de la Marian Pleaşcă, el a fost externat de la Spitalul Militar din Bucureşti şi îl aşteptăm ca la primul antrenament pe care-l vom efectua la Târgu Jiu el să se alăture colegilor săi. Este foarte important ca toţi jucătorii să fie apţi la începutul destul de important de retur”, Eugen Pârvulescu, preşedinte Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: