Partidul Naţional Liberal, filiala Gorj, solicită demisia managerului Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel şi se delimitează clar de afirmaţiile senatorului Dian Popescu, care l-a susţinut public pe Laurenţiu Ciurel.
PNL Gorj nu poate susţine un inculpat în fruntea unei companii strategice, un manager care a vehiculat pentru prima dată posibilitatea intrării companiei în insolvenţă, făcând şi paşi pentru aducerea companiei în pragul falimentului.
Declaraţia senatorului Dian Popescu este o opinie personală, în contradicţie cu principiile asumate de Partidul Naţional Liberal şi cu opinia conducerii acestui partid faţă de modul în care Laurenţiu Ciurel a manageriat, sub bagheta şefilor săi din PSD, Complexul Energetic Oltenia.
Ciurel a preluat compania pe profit şi a adus-o la mii de miliarde pierderi, sub conducerea sa, 2000 de angajaţi ai CEO au rămas fără locuri de muncă, iar în dosarul în care a fost trimis în judecată, procurorii susţin că a adus prejudicii companiei, de 5 milioane de euro, alături de Victor Ponta şi Dan Şova.
Partidul Naţional Liberal, filiala Gorj, reiterează ideea că Laurenţiu Ciurel trebuie să demisioneze de urgenţă.